Things of Life

Probabil ca este un fel de tendința generală ca la început de an sa te gândești mai mult la viață-- ce este, cu ce se mănâncă, să-ți faci un bilanț... Ce este anul...? Nici nu contează... sunt oricum într-un mare timp care mă umple câte puțin ca un lichid vâscos ce-și invadează lent spațiul dat.  Si trăiesc de parca nu ar fi moarte, deși aud de ea la tot pasul, ca a venit la unii...  Nicidecum la mine... ce treaba am eu cu moartea...?, îmi zic in sine, ca un impuls primar... Eu am alte treburi-- cumpărături (un scop enervant, ce nu-i scap), nepotolita mâncare, drumuri, proiecte... de construit un castel de nisip, ce sa mai...   Prinsă așa in toate, nu-mi convine câteodată ca mai trebuie sa întrerup alergătura si sa mă cufund in mica moarte (amintindu-mi fugar de Ghilgamesh), ca apoi sa ma trezesc cu noaptea-n cap ca o pasare prea matinală dornică de ciripit si zbor... Zbor si eu prin viața asta... Pentru un timp... Dar ce-i drept, nu pot sa mă plâng ca nu am niște ulcioar...

I live with the expectation and inner desire that things  I come to love and shape my life in a certain way, would remain the same, no matter how long would be the amount of time between each visitation.  But they change. Perhaps a little bit at the time, sometimes unperceivable. And not necessarily for the better.  A sort of entropy develops as time goes by.  I sense it, and a subdued despair builds up.  Then, a silent scream.  But I learn to live with them as parts of life itself.  Things that don't change, or those forming a glowy patina that it's rather an upgrade, are rare, but I am focused and ready to welcome them anytime, as one that looks for a light in darkness.  Unchanging-ness becomes a purpose...

Mă trece-un gând de noapte, Straniu... Mă cheama din abis-- Cu șorțuri negre-ncinsa, Ie-ncrețată și broboada, Pornit-am in munți călare In țara de la răsărit... N-aș ști pe care urme Or de cine-alaturi, De dor doar aprinsă Printre brazi tot mân...

Here and there, at human gatherings, I may meet various health practitioners and have casual conversations about health. But guess what...? They are not interested in health, neither healing... And so many dainties to eat and get fat...

     Eu si D. eram adolescente. Fete frumoase. Cred ca printr-a zecea. Vacanța de iarna avea magicul ei si noi astepatam întotdeauna sa se întâmple ceva senzațional. Craciunul trecuse una-doua si mai rămăsese Anul Nou. Ce sa facem noi sa trăim intens momentul ăla...? Si ni s-a părut ca invitația la o petrecere din partea unor băieți din cercul nostru de admiratori, picase la țanc.       In seara cu pricina am început dichiseala, ca deh... urma sa dansez. Mi-am spălat parul, l-am uscat, l-am aranjat, m-am îmbrăcat ca de Revelion si am plecat la D. sa o zoresc. Așa ferchezuite, am luat si niște  farfurii cu cozonaci, negrese, salata boeuf... si duse am fost in noapte.      Dar pe cât am fost de exaltate la început, pe atât ne-am mai dezumflat pe parcurs. Băieții nu erau chiar favoriții noștri si am început sa ne plictisim. Nu mai știu ce frecuș a apărut mine si D., ca la scurt timp după ce intrasem in noul an-- cu ciocnit de pahare, u...

Fumul copacilor in flacari mi-a intrat pe nări si-a zgândarit materia vie... In cotloane cenușii azvârlită,  mă uit prin ocheane înguste si văd copii pe sănii, in vai inzapezite cu ciulini bățoși iesind de sub patura alba; copii tragandu-se pe gheața bălților uitate de toamna, in hainele lor cu câlți de lână făcute de bunici la gura sobei... Apoi fum in cer... Dar de-acolo noi așteptăm mereu sa-si ia zborul pasarea Phoenix...