Things of Life

Munți albaștri... pierduți in cer, Semnalizează o distanță mare Ce n-o pot face la pas, Ca degetele mele de la picioare S-au umplut de sângele florilor de bougainvillea,  Și păsări mici cu cioc lung vin sa sugă mereu.  Aș fi zis ca mă doare...

Somn lung si in reprize... Așa, parca ondulat pe o sârma, un trandafir rozaliu creștea din podea in casa mea, si părea sa se uite către o ferestruica in tavan. Mă gândeam ca ea îl plantase pentru mine, ca iubirea sa mă aștepte întotdeauna in casa copilariei mele. Si sa mă liniștească după un drum lung si agitat.  Apoi, intre pietrele unui zid vechi ale aceleiași încăperi, cineva mi-a lăsat aur... bijuterii, printre care si o cruce mare, chiar mare, cu Isus răstignit. De aur mi-era cam frica, si mă uitam întrebătoare in jur... poate pe ăia care au furat, să-i fi chinuit in sfarsit constiinta...?  M-am trezit cu imaginea acelui trandafir roz din mijlocul camerei, cățărat in sus, cam in fata patului. Nu pot să-l uit...

     Ma plimb seara pe străduțele din vecinătate, si e o anumită atmosfera in preajma Sărbătorilor... Am realizat ca nu contează unde sunt, cu cine, ce peisaj am in față, sau câți ani s-au adunat de la prima amintire a acestei perioade-- sentimentul e același: ca universul vibrează, ca e o șoaptă care cheamă. Ceva aud, si mă întreb mai mult de existența mea aici; apoi vreau sa calc dincolo de perdeaua vizibila...

     Nu ne puteam întoarce pentru ca timpul nu e așa o poteca prin preajma casei, pe care o poți lua când ai chef. Așa ca lucrurile au rămas neterminate, si au devenit amprenta noastră cu care mergem mai departe si o lăsăm sa devină emblema. Si daca ne-am fi putut întoarce, crezi ca am fi stat noi sa astupam găurile, atât de clare acum, ca o sita neregulata...? Stai tu liniștit, ca daca cumva le-am fi astupat, am fi ajuns in alta parte, si nu ne-am mai fi putut întoarce in locul de unde am plecat acolo, la găuri. Lasă-le așa cum au picat, ce atâta perfecționism...? Găurile sunt găuri, pot avea o textura frumoasă, si ceva a crescut de acolo si a ajuns la noi, unde suntem acum. Si cred ca ne place, mai mult decât nu ne place, ca e ceea ce avem in mâini, si nu pe un gard ce de abia se distinge prin ceata...

No matter where I am, I can hear it: the call, the scream... I can locate the wound, although no longer hurting. Deep sleep ends suddenly, and wake up into warm nights                                              that feel to me non-strangers.  What is known revisits, and repetitive events fail to surprise me.  I smile to knowledge when I am aware of. Forgetting is sweet, and desirable sometimes...

On everybody's mouth nowadays, and especially in certain parts of the world. Real estate, stocks, bonds, precious metals, whatever...  I invest in substances that keep me going better: food. Food that feeds. No need of any stimulants.  Last winter, nobody in the house got sick. No flues, no seasonal symptoms... no drama. Went straight to the beach. My shopping lists are simple, basic.  My to do lists lack doctor/ pharmacy appointments. Some money left over for that something special.