Things of Life

 Time has a gravity of its own...

     The woman really wanted to see me. And it worked out, although I did not think it possible at first as my time was limited and the little that I had was set for something else. But that something else was not happening, so I embraced flexibility and switched. Lately, I am loving the natural alignments of events, and I allow myself to drift along with minimal effort, rather than struggling to achieve harder things that may come out disproportionately insignificant... Maybe there are forces with better perspectives than me, so I let them in charge... sometimes...      She did not say big words, but I could feel her emotion and need to talk. Somehow, her feelings took the shape of cream and light pink roses that she brought to me in that day.  So why was I so important for this woman in her mid 60s...?       I was a figure in, perhaps, the most important chapter in her life, and reminded her of the love of her life-- a man from a ...

     În ani de neglijenta si lipsa de iubire, peste curte se așezase o pătură dezlânata, ca o decorație proasta de Halloween. In niciun caz un material gen imitație de la magazinul cu decorații pentru orice sezon, ci ceva înspăimântător de autentic-- o moarte deghizata in straturi-straturi uscate de iarba si buruieni tăiate vijelios, nepăsător...       Odată ce am început sa îngenunchez pe pământ si sa ridic zgura, unicornii-- eliberați de intuneric-- au început sa iasă si sa zboare. Asemenea celor de pe pijamaua cu unicorni ce mi-am adus-o special, ca am intuit eu cum sa mă înarmez in așa locuri sărăcite de viața... Ca daca as fi dormit in grădina cu unicorni, visele ar fi devenit realitate...      Apoi pluteau... unicorni in gradina încă sălbatică... Udați de ploaia de vara, se furișau printre perdelele croșetate de la geamuri, in camerele cu scârțâit de scânduri, si ușor-ușor in mintea mea...

     Intr-o măsură, îmi place sa mă întâlnesc cu bătrâni. Chiar muribunzi (ei o știu si eu o știu). Intr-un fel, bătrânii sunt o legătură invizibilă cu cei ce au plecat deja, si cumva, in adancul meu, sper ca întâlnindu-ma cu ei sa mă conectez si cu cei duși. Probabil îmi caut părinții, bunicii...      Ii privesc, ii observ... pe bătrâni. Ei sunt cei care mi-au văzut primii pași si merita toată atenția mea. Ei știu povesti si spun o vorba de duh. Uneori, ei sunt cel mai mult un cant al durerilor de peste viața. Chiar lucizi, sunt cumva detașați, si deja depărtați puțin de viața. Se bucura sa mă vada, dar privirea le fuge, si la un moment dat vor sa se retragă. Si eu vreau...       Asta pentru ca sunt in alta lume, sunt tânără, trăiesc tot si mă interesează ce-i aici, dar si ce-i acolo, in lumea lor. Acum, eu zic ca o sa ajung altfel acolo, cumva încă tânără. Si mai întâlnesc si bătrâni tineri și-mi place. Maine o sa pornesc într-o călăto...

De ce mă chinuie atât amurgul...? De parcă aș auzi chemări Din lumea aceea necuprinsă  Ce murmură, tacit, in zări... E-ncremenirea aia-a serii  Cazând usor in intuneric, Si face ca un vis sa para  Aici tangibil, deși vremelnic... Dar e-o perdea de frunze multe Ce stau aidoma unor ploi, Țesut așa misterul vieții Ca sa nu stiu ce va mai fi...

Imaginea, pe cât de familiară, pe atât de... neașteptată -- un tinerel absorbit in lectura unei cărțulii cu file îngălbenite, de proza densă, si nu preocupat cu vreun telefon deștept. Parca o imagine din alt deceniu, trecut firește. Cu atât mai mult cât era una într-un mijloc de transport in comun frecventat de lumea pestriță de la sate, cu putini intelectuali. Cartea imi amintea de cele pe care le mai găseam la anticari pe treptele Universității. Eu zic ca este, este speranța, ca in viitor sa mai fie oameni care sa gândească singuri...