Things of Life

În iunie e sezonul unor garofițe sălbatice ce cresc pe câmpurile din spatele casei, pe o porțiune puțin elevată, lângă o râpă. Sa mă duc acolo era unul din primele "proiecte" ale mareței veri. Cam pe la începutul lunii, când anul școlar era pe sfârșite...                                                                                  🌸 Copil fiind, bunicul mă poreclise "moartea florilor." Ca nu puteam sa mă abtin de la a culege când eram pe undeva si vedeam flori. Dar atracția o aveam numai pentru florile sălbatice-- de câmp, din fanete, de printre stânci, pe lângă balti, ascunse in anumite locuri pe care de la an la an, anotimp la anotimp, le învățam. Nu simțeam la fel pentru florile de grădină-- astea erau prea mari si aranjate, si ele nu veneau in puzderie, ca sa mă pierd in ea. N...

I-am văzut la banca într-o seara de vara. Niște adolescenți-- copiii copiilor care acum vreo 30 de ani stăteau pe aceeași banca, într-o seara de vara, la povesti. Poate o șotie, un flirt, o gluma deocheată, poate o privire la stele, un vis, poate cu muzica unui casetofon lângă... Le-am zis ceva in treacat. Au răspuns. Ardea ceva in mine si m-as fi dus la ei ca si cum eram una de-alor. Una care știa tot... întrebările lor, raspunsurile... Familiarul acelui moment zvâcnea de se mișca strada-- ea-- purtătoare a unei amintiri pe fiecare metru pătrat. Dar eram prinsa cu altfel de viața, si am trecut... Încă arde ceva in mine, si am aruncat aici niște cuvinte...                                                                                  🌗 Toate lucrurile se întâmplau, se plănuiau, la o...

 When the man bows down before the woman... Just when she is about to leave...

Cum de am uitat-o pe-asta...?                                                                               🐀 Ideea venise de la generația premergătoare. La un moment dat, mamele noastre au început sa ne povestească cum se distrau ele in vacanțele de vara...  Da...? Mă-gă-gaie...?  Am preluat-o cât ai bate din palme, nimica toată... Am umplut un ciorap vechi si cenușiu cu iarba sau mai știu eu ce de umplut, l-am legat cu o ață de culoare neutra pe care am lăsat-o considerabil de lungă, si am așteptat lăsarea serii pe la o banca in fata unei case. Obiectul cu pricina trebuia sa fie plasat peste strada. Apoi, făcându-ne ca ploua, așteptam sa treacă oameni-- ne gândeam noi care ar fi fost mai potriviți să le tragem drăcia prin fata, si sa ne distram teribil (speram cu ardoare) de la o sp...

Am revizitat câmpurile copilăriei, cu fâșii de albastru, galben, rotocoale verzi, flori, si tot felul de zburătoare. Freamătau toate ca într-un tablou de Van Gogh. Mi-am amintit ca el, Visul, s-a născut aici (si sigur într-o vara), încă de atunci când nu știam cum se face viata...  Poate gândeam ca deja lucrez la ea, ori doar vibram la descoperirile ei tandre, in devenire...  Dar așa, din vibrație in vibrație, Visul s-a zămislit, dar a rămas in lumea lui de eter. Îl simt uneori ca o mica zburătoare ce-mi zumzăie pe la urechi, si parca mă stropește cu particule fine de saliva ancestrală...

Potecile puțin umblate se acoperă cu frunze si flori pana când nu le mai vezi. Dar eu tot mai calc pe ele, ca sa nu se piarda chiar toate urmele...                                                                         * Pământurile acestea se schimba mereu, ca o piesa de lut in perpetua facere...