Măgăgaia-- din nou vară

Cum de am uitat-o pe-asta...?

                                                                              🐀

Ideea venise de la generația premergătoare. La un moment dat, mamele noastre au început sa ne povestească cum se distrau ele in vacanțele de vara... 

Da...? Mă-gă-gaie...? 

Am preluat-o cât ai bate din palme, nimica toată... Am umplut un ciorap vechi si cenușiu cu iarba sau mai știu eu ce de umplut, l-am legat cu o ață de culoare neutra pe care am lăsat-o considerabil de lungă, si am așteptat lăsarea serii pe la o banca in fata unei case. Obiectul cu pricina trebuia sa fie plasat peste strada. Apoi, făcându-ne ca ploua, așteptam sa treacă oameni-- ne gândeam noi care ar fi fost mai potriviți să le tragem drăcia prin fata, si sa ne distram teribil (speram cu ardoare) de la o sperietura pe cinste.

Ce sa zic... am avut câteva reușite, unii gata să-și arunce pălăria pe... dihor. Reactii care mai de care mai haioase. Lucrurile au mers un timp, cu râsete de zile mari, o vara, doua, poate trei, ca ulciorul. Pana când oamenii de prin zona au învățat șmecheria noastră si încercau sa ne-o facă si ei, sa mimeze o sperietura, si sa rada apoi de naivitatea noastră cu lustru de grandoare. Învățasem cu timpul sa ne uitam după venetici, buni de speriat. A mers si așa, cu unii aterizați cu nu știu ce treaba in colțul nostru, si expuși pe neastepate la trucurile copiilor locali...

Asta a fost... si apoi magagaia s-a dus in timp... ca orice joc de copii, ca puful păpădiilor in vânt, înainte de arșița verii...