Rodii
Noiembrie a venit si cu rodii. Aproape ca mi le-a băgat pe gât o ruda. Nu ca nu-mi plac rodiile, dar sunt cam greu de mâncat fructele astea. Cât sa stai sa pigulești la ele...? Si efortul merge invers proporțional cu satisfacția, ca de abia iau ceva în gura din carnea sau sucul lor... Dar eu știu... daca am așa o stare meditativă la micul dejun, si timpul sau foamea nu contează, poate... sa zic ca mănânc rodii... Suna poetic, mă duc cu gândul la niște povesti exotice. Si sunt un fruct interesant, e adevărat, putin bizar, ca un săculeț de măruntaie sângerânde, vii, care poate sa mă inspire, si sa mă hrănesc mai degrabă cu idei... Si la ce sa mă gândesc... ? La chestiuni ale inimii, ca rodiile arată așa ca o inima aprinsă, cu bobițele lor roșii, umflate, suculente, ce-mi stropesc pieptul... Alta dandana, acum trebuie sa mai si spăl... bluza asta alba de pijama...