Things of Life

                                             I live off memories like a body that undergoes fasting and survives on stored                                                                                     fat, being also capable of producing new sugar...                                     

Here, now, At the Ecuator line am I-- Quiet and still, Not a movement Of leaves or clouds, Or waves... I could almost fly, Yet barrow the grace Of a ballerina As I move on the line... Looking down in the dark To see storms Long forgotten... Then looking up To the unknown... Too bright, and blinded I-- Any storms there too...?

Știi... de Crăciun e o                         stare, Colinde, amintiri--                          vâltoare, Jucării, decoratii--                         candoare, Aproape cred că nu mai e                           Moarte...                            

Dark, too dark... So dark that I barely walk, and not sure where to step.  Some lights here and there, but they are most likely artificial,  so I will not bother-- they can blind me...  Only a feeble speck of pure light: it flies around like a dandelion puff in late spring.  It seems close, or far, and sometimes I am loosing it.  Running after it as if a butterfly catcher in a grassy field...

Visam sa ma arunc în mare Si sa plutesc in valuri ca o meduza, Am făcut-o într-o doară Fara a sti sa-i stapanesc apele... Trezită din vâltoarea năprasnică, Am invatat zborul sprințar al peștilor Ca sa cunosc adâncurile  Si culmile-nsorite. Dar marea nu era a mea Si nici măcar de-ajuns, Căci chiotul păsărilor nevăzute Ma atragea in nori...

     Ce naiva sau prinsă cumva într-o forma de egocentrism...! Credeam ca nu o sa mă mișc de acolo, nici eu, nici cei ca mine. Ca era lumea aceea doar a noastră, înțeleasă doar de noi, pe care ne-o construiam cu avânt din coji de nuci si frunze de castan. Ca erau unii din trecut si alții din viitor, si că ei, natural, ar fi rămas mereu acolo ca niște stâlpi de reper, niște coloane spiralate prin care intram in templul nostru de vis...      Si noi ne legănam in mijlocul lumii ca un pendul jucăuș, mușcând din miezul ei suculent si cel mai dulce. Dar m-am mișcat de acolo, la fel ca si cei din hoarda mea. Si mă mir, mă mir teribil... Cum a fost posibil... că acolo, in leaganul meu, mă țineam cât se putea de bine...? E mirarea inefabilă in fata trecerii timpului, de parca trecerea lui e de-a dreptul nenaturala, straina, ireala, si eu nu mai sunt eu, deși sunt fără-ndoiala eu, așa cum timpul rămâne fara-ndoiala timp, si fără sa mai fie el, cel știut...  ...

Mi-ar placea sa prind toate păsările Si sa le pieptăn penele răsfirate-n evantai, In dinți de bronz pană cu pană sa iau... Dar atunci ele ar înceta sa mai fie Ființele zburătoare  Din dimineți amestecate cu întuneric...  Așa ca... m-am gândit-- Le las mai bine sa zboare,  Si sa le vad de departe Fara râvnirea de atingere... Căci ele trăiesc doar acolo, In ceata voluptoasa dintre lumi...