Pamant si Cer (Anticipare)
Mi-am culcat capul în iarba,
Și acum văd doar cerul;
Nu ma mai sinchisesc de nimic,
Nici măcar de furnicile alea roșii care pisca rău.
Sunt imun la pamantul asta,
Ca el m-a crescut;
In el mi-am infipt gleznele adânc...
Mi-am regasit vechea urma adâncită
Si m-am asezat ca-ntr-un căuș,
Mi-am ridicat palma în sus
Si ea s-a proiectat pe cer,
Asa, ca o strigare...
Furnicile alea roșii, auu, spaima copilăriei. Erau chiar lângă tufa de coacăze :))
ReplyDeleteEra o usturime intensa pentru un moment si apoi se atenua. Pareau sa stea pe langa pompa din fundu' gradinii-- cred ca le placea ceva umiditate...
ReplyDeleteDa. La locuri umbroase. Dar nu am mai văzut furnici roșii. Cred ca ai dispărut. Totuși de apreciat curajul lor. Nu se tem de nimic.
ReplyDeleteMici, rosii, si aprige...
ReplyDelete