Stare 1
Un fel de urlat mut.
Visam sa vin sa culeg unicorni, dar vad moartea pe ziduri, și-mi vine sa fug...
Și parca-aș scormoni pământul dupa un paradis ce nu-l pot accepta pierdut...
Neclintire
Sunt zile și zile. Manunchiuri de zile. Zile când vreau sa mă tot duc pe drumuri, mări, neștiute, nesfarsite, si zile când vreau sa stau, sa patrulez pe aceeași poteca de mii de ori, sa mă umplu de un spațiu care să-mi devină din ce in ce mai familiar, din ce in ce mai acasă. Un nomad si un sedentar. Dar acum vreau sa stau. Zile in șir. Sa stau aici, sa fac pași mici doar, nepresati de orele plecărilor, sa ating aceeași materie in fiecare zi. Sa mă desfăt in rutina. Sa descopăr si sa sug energia care e într-un singur loc. Pana la fund. Si locul acesta sa se îmbibe cu energia mea ca un burete din care începe sa curgă. Sa mă împrietenesc chiar si cu ceea ce-mi e ostil: caldura amiezii, țepii cactușilor, scorpionii, aerul prea uscat, toate musculițele care au apărut dintr-o data la caldarusa unde adun resturile de mâncare... Nu ma mai chemati pe nu stiu unde...
Cam presentimentul asta îl am și eu.
ReplyDeleteAs fi curioasa sa stiu ce declanseaza starea ta. A mea a mai trecut; cum ziceai tu: "sa îmblanzesc" :))
DeleteParadisul din viata asta e plin cu de toate, si unicornii, daca ii gasim, sunt alunecosi ca pestii...