Maga

        Chiar daca aici este vorba de o toamna sudica tarzie, tot o simt. Aerul e altfel, putina racoare, și lumina leneșă ca mierea se prelinge printre frunze inca verzi. Dar ma asez undeva si nu pot sa nu imi amintesc,  ca toamna mă napadesc amintirile…

                                                                      *  *  *

        Bunicul meu era un om foarte gospodar. O stiau toti. La un moment dat a gândit el ca avea nevoie de o magazie buna pentru lemne. Si l-a chemat pe nea Niculae (parca) sa o facă. Imi amintesc ca am vazut niste sfori, stinghii, stalpi din lemn prelucrati rudimentar, și magazia s-a facut. Dar bunicul nu a putut sa o umple imediat, si mi-a spus ca pot sa ma joc acolo, in spatiul ce ramasese dupa ce cate un rând de lemne fromos taiate au fost ridicate de-a lungul a doi pereți ai noii încăperi. 

        Si mi-am carat acolo toate jucariile; mai mult decat atat devenisem o adevarata cersetoare pentru ca ceream din casa mici piese de mobila, vase de bucatarie, lucruri de pat, toate pentru locul acela pe care il aranjasem ca o camera de joaca. Aveam si un pat— era o porțiune cu rânduri de lemne mai joase peste care bunicul pusese o placa facuta tot din lemn ce iarna era folosita, cred, la taierea porcului. Mi-au dat  sa pun peste placa niste saltele de camping--unele roșii cu flori din care permanent cădeau bucăți mici de burete-- si era chiar dragut și cât de cât confortabil. Atat de confortabil ca bunicului ii placea sa se mai furiseze acolo în dupa-amiezele de vara, când eu poate nu eram prin preajma, sa traga un pui de somn, cum avea el obiceiul dupa ceva munca in curte. Nu stiu când aceasta camera de joaca a devenit Maga. Si oriunde mă duceam, la un bâlci sau în alta parte, trebuia sa găsesc ceva sa mai pun în Maga mea.

         “Hai la Maga!” Nu cred ca a durat mult si toti copiii de pe strada și chiar parintii lor stiau de Maga. "Unde sunt copiii? " "La Maga!" La Maga ne strangeam de obicei fetele. Ne jucam cu papusile, de-a familia, ne certam pe diferite obiecte preferate, cream scenarii bizare-- era felul nostru de a ne imagina ce o sa fie intr-o zi, bănuiesc... Cateodata apăreau și baietii; de obicei cand ploua si jocurile de afara erau cumva intrerupte. Si atunci erau alte jocuri— carti, glume, baba-oarba, sau se uitau si ei la papusile alea despletite, dezbrăcate, sau machiate și comentau ceva hazliu. A văzut multe râsete Maga asta.

        Iarna Maga era parasita pentru ca era frig, si cum peretii de lemne treceau prin constante modificari în funcție de nevoi, era dezordine. Dar catre vara o luam de la capăt. Chiar nu stiu cum au trecut anii, dar a venit un timp când eu si celelalte fete am pierdut interesul pentru jocul cu papusile. Devenisem adolescente si vroiam altceva. Maga rămăsese totusi un refugiu pentru discutii si diferite intalniri de grup. De fapt bunicul tot imi zicea: "O sa vezi ca n-o sa mai vii tu pe la Maga, o sa pleci la oras…” "Nu bunicule, nu…"

        Dar a avut drepatate. Cu timpul am inceput sa stau in oras din ce in ce mai mult si nu mai veneam la Maga. Pe parcurs am observat prin casa farfurioare si stergare pe care le aveam la Maga; demult le sparlisem ca sa le pun în locul meu de joaca, dar acum isi făcuseră drumul înapoi în casa. Jucariile de la Maga au disparut și ele rand pe rand, date pe la oameni cu copii, si apoi chiar eu am acceptat sa mai dea din ele. Intr-un tarziu tot ce era colorat in acea magazie cu lemne a disparut. Si a ramas o simpla magazie de lemne. O mai vizitam din cand in cand, tanara fiind, sa-mi mai spun ofurile acolo, si sa plang…Maga fusese locul in care am crescut, mi-a văzut fiecare pas, fiecare transformare, i-am spus multe…

                                                                   *  *  *

        A trecut și mai mult timp, devenisem femeie in toata firea, casatorita de ceva ani, si tot veneam in vacanta la bunicul. Zaream Maga din poarta si cand ma apropiam ma uitam nostalgic. Parca se invechise, dar tot mai intram acolo si-i mai spuneam cate ceva… Imi petreceam timpul cautand prin lucruri, amintindu-mi, schitand, pictand, scriind cate ceva, si-l auzeam pe bunicul--un om cu păreri foarte fixe despre rosturile vieții--zicându-i mamei: "Dar nu face si ea copii, tot cu Maga e…?” Imi era teama uneori sa fac copii, ca nu vroiam sa renunt la propria mea copilarie, caci adult fiind tot vroiam sa am timp de o anumita joaca. Dar intr-un tarziu am facut copii, si inca ma agat de propria copilarie, cred. Sotul cateodata imi spune glumind sa incetez sa mai cumpăr jucarii pentru mine,  atunci cand cumpar pentru copii. Sa cumpar ce le place lor, nu ce imi place mie. Asta pentru ca tind sa cumpăr acele jucării clasice care rămân mai mult în timp, pe când copiii vor ce e mai modern. Visam uneori sa readuc Maga la viata, sa o recreez, artistic și funcțional, ca o camera cu jucarii pentru copii...