Zânele roșcate


        Odată mergeam cu bunicul pe câmp, și mi-a spus ca vulpile au cuib în trestii peste vãlcea. De atunci locul acela a început să-mi para atrăgător, ca și cum odată ce aș fi trecut peste micul șuvoi de apa, aș fi intrat pe un tărâm al zânelor. Și vroiam sa găsesc vulpile. 

                                                                             *  *  *

        Intr-o zi bătrânul a căzut așa cum cade un stejar falnic învins de taietorii de lemne. Mărunțica femeie rămăsese singura, și prezenta ei de abia dacă se mai simțea prin curtea devenita cam pustie. Nici măcar găinile nu mai erau pe acolo, căci se gândea ea ca i-ar fi fost prea greu sa se îngrijească singura de ele. Deci, duse au fost. Și iarna a trecut așa, cu vechea curte încremenită de ger, ceata, și o lipsa a vieții.

        A urmat primavara. Curtea începea sa se dezmorțească și femeia mișuna mai mult prin gradina și in alte cotloane ale curtii. Ceva se întâmpla sub cotețul gainilor. O vulpe a socotit ca ar fi cel mai bun loc pentru vizuina ei.  Găinile nu mai erau în coteț, dar de ce sa nu fie ea chiar dedesubt? A mirosit cumva liniștea stranie a curții și a găsit-o ca un loc propice. Cu timpul mormane de oase și resturi de la păsările infascate din curțile vecinilor au început sa se adune în jurul structurii de lemn. Oamenii au început sa se alarmeze vazand cum carnea lor dispare în felul asta. Au început să-și tot facă drum pe la vizuina vulpii încercând sa o ademenească la o cursa, sau falca otravita. Dar degeaba, căci vulpea parca le știa uneltirile și ocolea cu dibăcie toate capcanele.

        Vulpoiul mai apărea și el din când în când. Roscovanele erau zărite ocazional trecând strada, și furisandu-se prin curțile vecinilor. După un timp au apărut și vreo șase pui. Vulpile se jucau pe scările casei. Țopăiau în rondurile de flori. Nu se sinchiseau de mica ființă umană care isi mai făcea și ea de lucru prin curte. Femeia râdea. Noaptea, dănțuind ca niște iele, terfeleau ceapa și usturoiul din razoare. În curte era din nou viață.

        Oameni mai cu suflet au încercat sa ia legătura cu niște pădurari, sau organizații, ca și cum ar fi vrut sa spuna vulpilor cu frumosul: "Dragelor, locul vostru nu este aici, trebuie sa va ducem în alta parte..." Dar nu a ieșit nimic asa. Și situația a ajuns la primarie. Intr-un târziu, de cu noapte, un bărbat a venit cu o pușcă și s-a așezat la panda. A împușcat un pui. Femeia a fost instruită sa lase puiul unde a căzut, așa, ca o pilda pentru celelalte vulpi. Ca atunci când trupul neansufletit al unui trădător, se spune, s-ar atârna defăimător și fără reverenta pentru viata în centrul civic, sa fie văzut de toți, și sa nu se repete o fapta...

        Vulpea nu a îndurat prea mult sa lase trupul puiului ei acolo. A înțeles mesajul. Si-a luat puiul mort și pe cei vii și a parasit brusc, asa cum si venise, vizuina de sub cotețul găinilor. Poate ca a plecat în locul cu trestii... Vecinii s-au linistit. Si curtea a rămas din nou prea liniștita...



Comments

  1. DreamsKeeperNovember 26, 2021 at 1:24 AM

    Frumos ... continua sa scri. Nu te lasa cu urechea la ce spun altii.

    ReplyDelete
  2. cara forestieriNovember 26, 2021 at 12:35 PM

    Mersi, lectia asta am invatat-o mai demult...

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Neclintire

     Sunt zile și zile. Manunchiuri de zile. Zile când vreau sa mă tot duc pe drumuri, mări, neștiute, nesfarsite, si zile când vreau sa stau, sa patrulez pe aceeași poteca de mii de ori, sa mă umplu de un spațiu care să-mi devină din ce in ce mai familiar, din ce in ce mai acasă. Un nomad si un sedentar.        Dar acum vreau sa stau. Zile in șir. Sa stau aici, sa fac pași mici doar, nepresati de orele plecărilor, sa ating aceeași materie in fiecare zi. Sa mă desfăt in rutina. Sa descopăr si sa sug energia care e într-un singur loc. Pana la fund. Si locul acesta sa se îmbibe cu energia mea ca un burete din care începe sa curgă. Sa mă împrietenesc chiar si cu ceea ce-mi e ostil: caldura amiezii, țepii cactușilor, scorpionii, aerul prea uscat, toate musculițele care au apărut dintr-o data la caldarusa unde adun resturile de mâncare...      Nu ma mai chemati pe nu stiu unde...
Read more

Freedom

     I did not know that Carl Jung said about life that begins at 40. Good to know because I was tempted to believe that it was more of a personal experience. When I entered my 40s, I felt something remarkable about this age, something that signaled newness. A more open stage, where things that had been in a sort of haze, became clear. Clarity brought immense freedom like I did not experience before. Freedom from anything that would keep me stuck in an idea that was not totally internalized, understood, or honestly dealt with. Freedom is an outset.      Why people talk about getting old at 40? It is a new life that begins here, maybe a new form of childhood. When you are rediscovering everything without the typical child-like clumsiness, hesitation, or ambiguity. It is a stage where known feelings are elevated through a form of consciousness that gives a sense of freedom. It feels like a new self, and yet the same soul; rejuvenating like a new set of clothe...
Read more

Dark and Light

     Who would have thought...? In a day when nothing seemed out of the ordinary... To slip through a hole like Alice in Wonderland... But for me it was no Wonderland, but a dark world where people suffer, cannot do normal activities, they are in pain and cry for help, where disease and death are looming. I mean... I vicariously knew how hard it was for sick people to deal with life, but I got more than ever to feel it myself, to have it... to know it first hand...      A simple accident while showering, overzealously polishing my heel. A sharp pain on the side, then loss of ability to move. Excruciating pain, and crawling like a creature of the earth. A few hours like that, then hardly moving. A muscle strain. Rest, ice, oils helped. Better everyday, then coming back home through the same hole... Running like a deer again.      Happy as if life it's not simply granted, but it's a miracle...
Read more