Braia

    Ma reântorc la copilarie ca la o găoace primordiala în care tot mai găsesc nectar sa mă infrupt. Mă scald în fericire când văd ca visteria memoriei nu e strâmta, și regăsesc cărarea; este una bătătorită și trainica, mai ca drumurile romane, și mă ia cu fiori când ating fiecare piatra...

    De pe strada noastră o luam așa pe o uliță, treceam o mocanița pe unde din marți în Paști mai trăncăneau niște vagoane cu piatra direct de la o cariera, mergeam un timp de-a lungul sinelor subțiri, poticnindu-ne pe alocuri, și era chiar acolo, în dreapta -- platoul Braia--de unde puteai sa ai o vedere panoramica a satului și imprejurimilor.

    Primavara, Braia era dealul albastru. Pentru ca de sus, uitându-te în vale, vedeai fasii albastre de la puzderia de viorele. Ne duceam ca hupitii sa culegem de parca le-am fi mâncat. Ne tăvăleam în iarba și florile fragede, și îmbătați de primul aer călduț al anului, cred ca ne dezbracam prea mult. Seara, o dregeam cu ceaiuri.

    Îmi plăcea sa mă mai departez de grup, ca mai erau niște crânguri cu paraie înconjurate, niște dumbravi minunate, nu alta, și eu vroiam sa văd ce ar fi fost mai departe, și ce-oi mai fi găsit... Mergeam încet, gata sa tresar la orice mișcare, caci era o framântare ascunsa. Ma apropiam de malurile apelor și ce sa vezi: Plong! Plong! Niste testoase a căror plaja a fost întreruptă de pașii mei, s-au lăsat înghițite rapid de micile galdauri proaspăt dezghețate. Eram exaltata de paca vazusem niste unicorni. Apoi intram printre copaci ca-n peștera lui Aladin, și găseam cocărăi. Si cum vroiam să-mi umplu sânul de bogății, culegeam lacoma un buchet mare...

    Ma intorceam sa le spun celorlati "Bai, am vazut niste broaște testoase...!" Dar ei radeau, căci le spusesem, părea, ca văzusem, da, un unicorn. Ca atunci cu smochinele. Când ne tăvăleam pe alte coline, și niște ierburi înaltuțe cu frunze late de care atârnau, la baza, niște tartacute mici, mi-au părut mie ca niște smochine. Stiam eu ca nu erau, dar văzusem o asemănare, și așa a rămas: eu cu smochinele. Pana când un copil a dus vorba la bunică-sa și s-a lămurit ca era vorba de testiculele popii, o planta locală... Și au râs si atunci...

    Si dupa ce ne făceam porția de iarba, ne duceam la țuțeica. Era un copac răzleț în panta, si o funie cauciucată era agățată acolo ca o bucla proiectata pe privelistea panoramica a locului. O puneam sub fund și ne urcam așa pana la marginea platoului și de acolo ne dădeam drumul... Și zbor... Simteam o vibrație plăcută în stomac în timp ce coboram colina pe funie, și leagănul făcea o călătorie amplă de parca ne urcam la cer, și apoi reveneam pe pământ, la marginea platoului. Și făceam așa de câteva ori, cu rândul, pana ne ieșea pe nas. Apoi ne mai și întorceam acasă, fericiți ca urcasem la cer și revenisem pe pământ. Teferi și nevătămați. Și cu tolba plina de ceva ce nu știam atunci a defini: esența vieții...

    Dar vara Braia se îngălbenea și era izlaz de vite. Oamenii isi făceau rândul ca sa duca vacile satului la păscut. Dar eu nu aveam vaca în curte. Și totuși nu puteam renunța la experieta asta pe care o priveam uneori cu interes și cu jind--sa te duci cu vacile la păscut. Devine o adevarata aventura dacă nu e din obligație, și nu se repeta mereu. Și mă lipeam și eu de câte un copil care se ducea, când era rândul familiei lui. Dar era chiar un sacrificiu, ca trebuia sa mă scol pe la 4 dimineața, când eu în vremurile acelea fără griji mă trezeam pe la prânz. Dar și asta părea interesant-- sa pleci așa cu noaptea în cap sa cucerești o zi... Și ca sa fie treaba oabla, mă culcam afara, sub zarzanul din fundul curții, pe niște paturi și o perna; îmbrăcată chiar în hainele de drum, ca sa pot sari direct în strada, sa n-o mai lungesc...

    Noaptea aceea era întreruptă de foșnete, pișcături, or lacrima unei frunze, și mă foiam pana când, gata, se și crapa de ziua și era timpul  sa plec. Eram nauca un timp, dar mă dădeam pe brazda odata cu mersul vacilor, și părea și al soarelui, de la răsărit la apus. 

    Urma o noapte cu somn adânc, nespus de adânc. Eu, răpusă fiind de pasul pe platou cu vaci grase, de o dogoreala intensa de vara matura, și de o plinătate a vieții...