Nostalgii

    Nostalgiile vin mai degrabă iarna, cel putin așa-mi pare mie. Ca vara pornești cu elan în cucerirea vieții, pe cand iarna te retragi într-un colt cald si începi sa sugi la buretele memoriei precum ursul labele în bârlog.

    Ma vad făcând potecă pe o strada înzăpezită, un boț cu ochi incotosmanat din cap până-n picioare în lâneturi tricotate, ce ude ar fi atârnat greu pe corpul unui copil în creștere ca al meu. Ierburi uitate ale verii  se zgâiau afara din zăpadă, țepene si gri... Era înghețat și monoton și nu mă puteam duce decât dintr-o casa în alta, la Denisa, unde îmi făceam veacul, unde creșteam.

    Caldura camerei ei era îmbietoare si mă mai dezbracam un pic, pe masa era cozonac cu nuca, si vorbeam vrute si nevrute pana când întunericul ne surprindea deodata. Dar nu era bai, căci timpul parca nu era. Din nu mai știu ce motiv îmi venea sa o gâdil, si cum eram destul de vânjoasa o incalecam una doua, și dăi la burta și subțioara. Ea râdea cu lacrimi și eu râdeam de rasul ei, așa ca seara se lasa cu o distracție de zile mari. Ar fi vrut ea sa mă gâdil și eu în halul în care se gâdila ea...

    Prietenia noastră era o legenda locală--mereu nedespărțite; mai auzeam noi din vorbele oamenilor: ca am fi o asociere nepotrivita, ca diferențe de statut social, ca nu știu ce cu reputația, dar nimic nu a putut opri intâlnirile noastre. 

    Eu eram inaltuța si slăbuță, mai blonduță de fel, ea brunețica, mai scunduța și lătuță. Sânii ei au crescut înaintea alor mei, și nu înțelegeam de ce se jena de mine. Adolescente fiind ne puteam da seama de preferințele băieților în funcție de cine ne făcea curte. Cum împărțeam multe ne-am mai impartit fără sa vrem si băieții, ca vreo doi ne-au pupat pe amandoua. Dar la un moment dat am făcut un pact: fiecare cu băieții ei.

                                                                           *  *  *

    Acum ne surprind deodată sclipirile lucidității...