Iubirea nucilor
La varsta aceea glorioasa când alunecam fără teama pe toboganul vieții, nucii erau creaturile mărețe pe care mă suiam cu cea mai mare încredere. Pielea lor albicioasa și neteda se simțea bine la tălpile mele desculțe, și între genunchii fragezi ce se luptau sa mă ridice pe fiecare brat, și tot mai sus. Nucii erau elefanții din povești exotice, ce mă legănau în trompele lor ducându-ma în lumi fantastice, și mai aproape de nori.
"O sa ploua?"
"Nu."
"O sa fie o noua zi de inaltari printre frunzele verzi și late..."
Un uriaș care te suporta pe spatele lui și te lasă sa îl tragi de urechi. Asta e nucul pentru orice copil.
ReplyDeleteDavid
Exact. Prin locurile acelea fiecare copilarie avea nucul ei...
Delete