Ningea


Atunci am plâns fără lacrimi,

Am strigat mut în hăul ce se deschisese

In mine... împietrita... 


Ceva m-a-mpins și te-am văzut așa,

Cum ai cotit-o spre ultimul tău drum...

Mi s-a parut chiar ca ti-ai mișcat capul

În bucuria de a mă ști aproape,

In geam ca o papusa...


Cerul neașteptat s-a rupt,

Si fulgi de nea cadeau pe fata ta.

Totul plângea...

Iar tu aveai un zâmbet larg,

Si ma-ntrebam:

De ce sa ninga pe fata ta...?


Nu te-am urmat 

Sa-ti spun o vorba de plecare,

Sau sa te-ating în ritual deșart,

Ca sa ma-nchin...nu mai știam...

Discurs, o pălărie neagră... eu?


Cuvinte de plecare n-veam noi--

Spațiu și timp nu existau.

Entre nous pas, entre nous pas...

Comments

  1. AnonymousFebruary 1, 2023 at 11:46 PM

    “Iar tu aveai un zâmbet larg,
    Si ma-ntrebam:
    De ce sa ninga pe fata ta? “

    O imagine superba.

    ReplyDelete
    Replies
    1. cara forestieriFebruary 2, 2023 at 12:46 PM

      Asa a fost.
      Uneori trebuie doar sa privesti, fara sa recreezi nimic.

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Neclintire

     Sunt zile și zile. Manunchiuri de zile. Zile când vreau sa mă tot duc pe drumuri, mări, neștiute, nesfarsite, si zile când vreau sa stau, sa patrulez pe aceeași poteca de mii de ori, sa mă umplu de un spațiu care să-mi devină din ce in ce mai familiar, din ce in ce mai acasă. Un nomad si un sedentar.        Dar acum vreau sa stau. Zile in șir. Sa stau aici, sa fac pași mici doar, nepresati de orele plecărilor, sa ating aceeași materie in fiecare zi. Sa mă desfăt in rutina. Sa descopăr si sa sug energia care e într-un singur loc. Pana la fund. Si locul acesta sa se îmbibe cu energia mea ca un burete din care începe sa curgă. Sa mă împrietenesc chiar si cu ceea ce-mi e ostil: caldura amiezii, țepii cactușilor, scorpionii, aerul prea uscat, toate musculițele care au apărut dintr-o data la caldarusa unde adun resturile de mâncare...      Nu ma mai chemati pe nu stiu unde...
Read more

Freedom

     I did not know that Carl Jung said about life that begins at 40. Good to know because I was tempted to believe that it was more of a personal experience. When I entered my 40s, I felt something remarkable about this age, something that signaled newness. A more open stage, where things that had been in a sort of haze, became clear. Clarity brought immense freedom like I did not experience before. Freedom from anything that would keep me stuck in an idea that was not totally internalized, understood, or honestly dealt with. Freedom is an outset.      Why people talk about getting old at 40? It is a new life that begins here, maybe a new form of childhood. When you are rediscovering everything without the typical child-like clumsiness, hesitation, or ambiguity. It is a stage where known feelings are elevated through a form of consciousness that gives a sense of freedom. It feels like a new self, and yet the same soul; rejuvenating like a new set of clothe...
Read more

Dark and Light

     Who would have thought...? In a day when nothing seemed out of the ordinary... To slip through a hole like Alice in Wonderland... But for me it was no Wonderland, but a dark world where people suffer, cannot do normal activities, they are in pain and cry for help, where disease and death are looming. I mean... I vicariously knew how hard it was for sick people to deal with life, but I got more than ever to feel it myself, to have it... to know it first hand...      A simple accident while showering, overzealously polishing my heel. A sharp pain on the side, then loss of ability to move. Excruciating pain, and crawling like a creature of the earth. A few hours like that, then hardly moving. A muscle strain. Rest, ice, oils helped. Better everyday, then coming back home through the same hole... Running like a deer again.      Happy as if life it's not simply granted, but it's a miracle...
Read more