Semnal

    Sfârșitul lui mai--începutul lui iunie. O colina mică langa o râpă, chiar unde poteca o lua către râu. Mă înființam acolo an de an ca în ritul unui anotimp parolist, știind ca la vremea aceea erau gata și numai bune de cules. Niște flori de un roz închis cu petale zimțate, cu frunze de un verde pal, subțiri, câte doua la fiecare nod al cozii, un fel de garofițe sălbatice ce creșteau în tufe mici. 

    Tocmai pe atunci un alt an de școală era pe sfârsite și parca vroiam sa celebrez cu un buchet mare din acele flori. Nu-mi mai încăpea în mâini la un moment dat, nu alta, ca le culegeam repede și cu lăcomie. Dar trebuia, firește, să-mi înfrâng dorința irezistibila de a aduna, și sa mai las și câmpului. 

    Acasă le puneam într-un borcan pe sala și câteva zile aveam o bucățica  de câmp la fereastra. Era ca un semnal ca vara venise și urma să-și intre bine în drepturi; nu puteam decat să-i savurez pasul sprințar și sa mă deschid spre ceea ce urma sa mai sara din poala ei inflorata și mișcătoare. Și mă luam de mana cu ea mereu ca era tare darnica...

                                                                                           *  *  * 

    Cand am intalnit-o pe Shakuntala m-am regasit in spatiul ei fecund cu flori, albine, pomi cu fructe și păsări. Cât despre inele dezlegatoare de amintiri, am multe căzute prin câmpuri, ape, sau agățate de frunze. Trebuie doar sa găsesc drumul culesului...