Brândușa

    Tanța iesise de timpriu. Se dusese în locul acela sumbru, de care oamenii se întreabă adesea in drumul lor pe pamant. O boala năprasnică. A lăsat în urma un soț în putere ce și-a venit în fire repede, o fiica așa de rănită ca niciodată nu i-a trecut în întregime, un ginere ce plângea ca un copil, mai ales când o lua la măsea, și o nepoata micuța ce dădea și ea în plâns, înainte de culcare, când umbrele nopții se plimbau pe pereți ținand-o de veghe.  

    Un timp, fără Tanța în casa, cei rămași păreau sa orbecăiasca cumva, ca deh... ea fusese sufletul familiei--cu ciorbele și cornulețele ei de sărbători, căciulile și vestele tricotate la toți, plus florile din curte. Căci zicea ea--cu un spirit tenace și dornic de viață-- fericirea se compune din lucrurile mici. Coșul ei cu gheme a rămas o vreme nemișcat pe sala, parca în așteptarea unor mâini anume, ce ar mai scoate din materie vreo măiestrie...

    Tanța venise prin partile alea prin căsătorie, din alte locuri ale tarii, dar se prinsese bine acolo și și-a făcut o casa. Adică nu o clădire, ci acel loc cald în care sufletul se cuibărește și în care vrea sa revina mereu, oriunde ar pleca. Ii plăceau mult florile și tot ce era frumos, și nu se mulțumea cu plantele locului, găsind și unele de prin tari mai calde pe care le scotea afara toamna, le punea în beci, apoi le replanta in gradina către primavara. Soțului gospodar ii plăceau și lui, și-i făcea hatârul nevestei cu gusturi mai cu moț, încât  gradina lor era de toata frumusetea, de veneau toți oamenii sa se uite, și sa ia și ei câte o rădăcina, sau... macar o idee:

    "Tanțo, ce flori ai mai pus Tanțo...?"

    Intr-o primavara dupa plecarea femeii, oamenii care mai intrau prin curte se aplecau sa se uite la o floare ce rasarise pe neasteptetate în rond. Era o brandusa rozalie cu niște dungi mov, între niște frunzisoare aparte, și nimeni nu știa de unde venise floarea aceea, ce soi sa fi fost, și cine o plantase. Ca nu se mai văzuse așa brandusa. Doar atât, intr-o primavara...

    După niste ani, nepoata femeii s-a făcut și ea ca o floare și oamenii o opreau pe drum:

    "Fată... tu esti Tanța-n tălpi..."


Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Neclintire

     Sunt zile și zile. Manunchiuri de zile. Zile când vreau sa mă tot duc pe drumuri, mări, neștiute, nesfarsite, si zile când vreau sa stau, sa patrulez pe aceeași poteca de mii de ori, sa mă umplu de un spațiu care să-mi devină din ce in ce mai familiar, din ce in ce mai acasă. Un nomad si un sedentar.        Dar acum vreau sa stau. Zile in șir. Sa stau aici, sa fac pași mici doar, nepresati de orele plecărilor, sa ating aceeași materie in fiecare zi. Sa mă desfăt in rutina. Sa descopăr si sa sug energia care e într-un singur loc. Pana la fund. Si locul acesta sa se îmbibe cu energia mea ca un burete din care începe sa curgă. Sa mă împrietenesc chiar si cu ceea ce-mi e ostil: caldura amiezii, țepii cactușilor, scorpionii, aerul prea uscat, toate musculițele care au apărut dintr-o data la caldarusa unde adun resturile de mâncare...      Nu ma mai chemati pe nu stiu unde...
Read more

Freedom

     I did not know that Carl Jung said about life that begins at 40. Good to know because I was tempted to believe that it was more of a personal experience. When I entered my 40s, I felt something remarkable about this age, something that signaled newness. A more open stage, where things that had been in a sort of haze, became clear. Clarity brought immense freedom like I did not experience before. Freedom from anything that would keep me stuck in an idea that was not totally internalized, understood, or honestly dealt with. Freedom is an outset.      Why people talk about getting old at 40? It is a new life that begins here, maybe a new form of childhood. When you are rediscovering everything without the typical child-like clumsiness, hesitation, or ambiguity. It is a stage where known feelings are elevated through a form of consciousness that gives a sense of freedom. It feels like a new self, and yet the same soul; rejuvenating like a new set of clothe...
Read more

Dark and Light

     Who would have thought...? In a day when nothing seemed out of the ordinary... To slip through a hole like Alice in Wonderland... But for me it was no Wonderland, but a dark world where people suffer, cannot do normal activities, they are in pain and cry for help, where disease and death are looming. I mean... I vicariously knew how hard it was for sick people to deal with life, but I got more than ever to feel it myself, to have it... to know it first hand...      A simple accident while showering, overzealously polishing my heel. A sharp pain on the side, then loss of ability to move. Excruciating pain, and crawling like a creature of the earth. A few hours like that, then hardly moving. A muscle strain. Rest, ice, oils helped. Better everyday, then coming back home through the same hole... Running like a deer again.      Happy as if life it's not simply granted, but it's a miracle...
Read more