Dezbrăcări

    Desi ador gloria verde a frunzisurilor în miez de vara, rămân pironita în fata copacilor dezgloiti de frunze, ale căror crengi golașe se proiectează in contre-jour pe cerul grizonat și cețos. Ceva imens de atrăgător și o adevarata poezie a existentei... Poate șocul extaziat al unei dezbracari...

    Dezbracarile sunt dezbracari pentru ca sunt episoade temporare. Surprind, revelează dedesubturi--ceva ce nu ne e dat sa trăim mereu. Modelul ce pozează la clasa de desen îl văd mereu dezbrăcat, dar el încetează sa mai fie așa și sa mă surprindă. Devine o colecție de forme scăldate în lumini și umbre și asta e natura lui normala.

    Oamenii se dezbraca, dar înainte de asta sunt îmbrăcați. Ne plac țesăturile ce ne ating corpul pentru ca la un anume moment sa ne eliberam de ele și sa atingem ceea ce e mai ascuns. Acel ascuns e ceea ce ne susține...

    Desi ador diferitele acoperaminte umane-- fibrele plantelor împletite cu grija, și puful lânii animalului ce-mi da din blana lui fără sa moara, atunci când le dau la o parte e libertate totala. Libera de convenții, de rușine, libera sa fiu atinsa de apa, de balsamul florilor, de fibra așternutului, de pielea celuilalt...