Lângă apă

    Viața e legată mai tot timpul de o apa. Ca e un râu, un lac, un țărm, o balta, un izvor, pentru cei mai mulți viața e pe lângă ape. Pe nesimțite, ca si apa, viața își urmează cursul ei...

    Râul de langa casa ne atragea pe toți. Mai ales vara. Creșteam pe lângă albia lui ce părea sa se schimbe de la an la an. O apa gri cu miros de pește si frunze dulci. Nu vroiam sa ratez nicio ocazie de a merge acolo. Mă țineam de băieții de pe strada ca mi se părea ca ei au cumva acces la distracții de zile mai mari. Sa nu cumva sa pierd ceva...

    Si așa am ajuns la râu într-un grup de băieți mai mari. Cum eram într-o zona cu ceva industrie, excavatoarele erau tot timpul la râu sa scoată pietriș si nisip. Intervențiile astea lăsau niște gropi in apa râului de nu le atingeai fundul, si băieții mei tocmai după astea se uitau, ca ce sa facă ei la apa mica... Pericolul era mare si eram atenționați, dar magia apei ce licărea in rotocoale era si ea mare.

    Stăteam pe malul unui astfel de loc si mă uitam la băieți cum făceau tot felul de sărituri si întreceri in apa adâncă, si cred ca mă întrebam ce aș fi putut sa fac si eu, o fetiță cu corp încă neânflorit si fraged, nedeprins cu ape peste înălțime. Lângă mine era un gâldau ce nu părea prea mare in diametru și-n mintea mea s-a așezat ideea ca nu ar fi mare nici în adâncime. Mi-am zis atunci ca era chiar drăguț si numai bun de mine...

    Mă pregăteam sa sar  acolo sa mă scald si eu când unul din băieți, cel mai apropiat, vine și-mi spune ca e adâncă-- sa nu mă bag! Cred ca vreo mămica ii șoptise lui înainte de plecare sa aibe grija de fata, si el și-a îndeplinit rolul. Si l-am ascultat fără murmur, reluându-mi cuminte locul plictisitor pe pietriș. Sa mă învăț minte sa mă mai țin de coada băieților năzdrăvani... 

    Viața mi-a rămas la locul ei si și-a continuat mersul pe lângă apa, cu excavatoarele care ii schimbau mereu albia si cursul... Si balastierele care ii mestecau nisipul. Ca timpul care freacă mereu...