Mi-am adus aminte...

    Cand eram mica, o mare pasiune a mea era sa colecționez poze cu actori si cântăreți. Cu atâta seriozitate si abnegație de parca salvam lumea. Un scop al vieții, nu altceva. Banii nu insemnanu nimic. Pozele! Îmi plăcea sa le lipesc in caiete studențești si apoi sa le arat. Așa treceau iernile și zilele cu ploi...

    O mare parte din colecție a venit din ce a strâns tatăl meu, un iubitor al vietii stilate din capitala si al cantaretelor de la ABBA. Portrete si multe scene alb-negru din filme celebre. Odată am pus in album fără sa știu o poza cu un prieten de-al lui, ca era printre celelalte. Era așa chipes si am crezut ca e un actor. A văzut si m-a dojenit: "Ce l-ai pus si p-asta...?" Așa a rămas-- nu era sa stric albumul, eu întindeam lipiciul pe fiecare cm pătrat, sa rămână posteritatii. Dar pe vremea aceea se găseau poze cu artiști in librarii, tutungerii, drogherii, si mai făceam si schimburi cu alți copii. Realizez acum ca nu am mai văzut așa ceva prin magazine. Alta lume, ce sa mai... du-te la YouTube, ce caiete cu poze...  

    Scriu asta pentru ca a murit Alain Delon. O figura cu totul repetitiva in colectia mea, ca si Elvis-- si ăștia favoriți ai tatălui. Numai numele Alain Delon era un motiv sa vezi filmul, nu conta despre ce. Nu-mi amintesc niciun film de fapt, doar figura lui. Bineanteles ca toate fetele il găseam atrăgător. Fără o legătură aparte, dar pe vremea aia îmi plăceau bărbații bruneți cu mustața. N-am idee de ce, poate pentru ca am crescut printre țigani, cum le zicea, si poate de la filmul Șatra. Mult mai tarziu am descoperit blonzii, probabil după ce am văzut primul film cu Brad Pitt... 

   Dar chestia e ca rând pe rând se duc artiștii ăștia care au fost niste repere. Timpul trece inevitabil. Eu nu mai sunt acea fetiță, dar fac ce fac si mă întâlnesc cu ea mereu, si ne lom de mana ca si cum am fi de aceeasi vârstă...

p.s. Ulterior mi-am adus aminte de filmele cu Zorro. Sigur... Alain Delon...