Fratele meu

    În acea zi de primăvară, mama se îmbrăcase festiv, într-o rochie alba imprimată cu flori albastre, din țesătură fina si cu poala plisata ce cădea in valuri de colo-colo când mergea. Acoperita cu o bucata de câmpie înflorită, i s-a spus admirativ. Așa eleganta si distinsă cum ii plăcea ei mereu. Chiar daca se ducea la un fel de măcelarie. Dar eu știu... câteodată se celebrează si moartea, cât ar fi ea de sângeroasă, ca un spectacol grandios cu gladiatori, sau tauri in arena, sau chiar decapitări publice... Pe atunci eram un adolescent zăpăcit, dar care totuși pricepea multe. In timp am putut sa unesc toate punctele, ca într-un joc de copii...

    Mama se ducea la un cabinet de ginecologie sa aibă un avort. După revoluție, avorturile se făceau legal, igienic, in camere curate, luminoase, proaspăt apărute prin oraș. Femeile răsuflau ușurate ca nu mai trebuia sa se furiseze prin fundul unor curți, in încăperi dosite, si sa le lase pe altele sa le vâre prin vagin andrele si mai știu eu ce ca sa pună capăt unei sarcini nedorite.

    Mama s-a întors senină, fără sa vorbească prea mult. Viața a mers înainte... Copilul venise pe neașteptate, ca deh... se întâmplase... Ea avea felul ei de a se teme si îngrijora... ca serviciul, ca greutățile, ca relația, ca sângele RH negativ, deci cum să fi ținut copilul, ca avea deja altul-- adică pe mine-- de crescut, de susținut...? Era pentru binele general... Toate femeile o făceau, asta era viața... Chiar si mama ei, de multe ori. Bunica ei, pe care nici nu o cunoscuse, murise de tânără in urma unui avort si lăsase copii orfani, dar atunci erau alte vremuri... Acum era mai ușor, sigur... Si așteptase destul, copilul se făcuse mare, de aproape de 3 luni. Era timpul...     

    Probabil ca o asistenta i-a șoptit ca a fost băiat. Cum vroia tata... Dar nici el nu s-a opus avortului. S-ar fi născut vara, si eu mă înțeleg cu varaticii... Știam de la mama ca daca ar fi avut băiat l-ar fi chemat Ciprian... Oare ar fi avut ochii mai verzi decât ai mei...?

    Totuși, cu toată raționalizarea ei, mama s-a consumat toată viața ei mai scurta, până-n clipa morții, ca a lepădat...

    M-am întors in trecut ca să-l înțeleg, si sa mă inteleg... Am rupt-o cu unele obiceiuri si mentalități de familie; nu trag după mine poveștile lor; chiar daca acel dublu helix sălășuiește implacabil in mine si merge lin mai departe, m-am desprins de neam si am luat-o pe alte cai... Așa poate, s-a scris ceva in mine, o lege, ca eu nu am rămas vreodată gravida decât atunci când am vrut, si cred ca așa va rămâne, si nu ca as practica abstinenta, nici vorba...