Anticipare_Copil 1

    Se spune ca nu te mai poți întoarce la copilărie. Dar eu m-am întors! Sunt din nou copil in casa copilăriei mele. Cumva viața îmi permite. Mi-am lăsat proprii copii in grija altora, ca eu sa devin copil (suna ca un prilej bun de judecata din partea unora, da, cunosc-- ca nu sunt o mama buna, ca nu-mi iubesc copiii...). Dar cu ce energie o sa mă mai întorc eu la ei, de o sa stau si-n cap cu una sau cu alta de dragul lor...! La urma urmei copiii au nevoie de copii.

    Sa fiu copil măcar pentru câteva saptamani. Sa mă plimb, sa mă întâlnesc cu prieteni, sa mă lungesc la terase, sa fac noaptea alba dac-as vrea, si pentru un timp sa nu mai fie timp... Apoi, când m-am încărcat cu energia copilăriei sa mă întorc la cei ce ma așteaptă cu neclintire si crescanda nerăbdare, incat imi regăsesc pe perna firul de par căzut, si mirosul, nemișcate... 

    Când s-a mutat la tara, mama mi-a dat o notiță cu mersul autobuzelor, sa mă descurc. De atunci am învățat-o pe derost, dar îmi mai împrospătez memoria revizuind transcrierea vechii notițe in agenda din poșetă. Constat cu plăcere ca orarul nu s-a schimbat de ani de zile. E fain când nu totul se schimba, când unele lucruri rămân așa, dându-ti subtil iluzia de ne-moarte sau ne-timp... In fond, de ce s-ar schimba ceva care functioneaza bine... așa de boala schimbării...? Si in felul asta imi fac veacul prin stațiile de transport public.

    Și parca mă uit la un film de Kusturica, cu oameni in stații si plasele lor cu pâine or covrigi; câteodată o rata într-un cos. Si muște verzui bâzâind deasupra unor coji de lubeniță lângă bordura. E bine si te uiți degajat la ce e in jur când depinzi de alți șoferi, fără luxul propriei masini (de multe ori nici nu-l vad ca un lux, ci o grija in plus). Deci, sa mai conducă si alții, nu mă supăr deloc, ca eu sa mă uit la spectacol despre lumea efemeră si colorată in care, vreau nu vreau, am propriul rol. 

    Cum mă uit eu la oamenii din jur, așa se uita si ei la mine. "Parca nu-i de pe-aci..." le mai citesc in priviri, sau chiar aud in cuvinte... Chiar așa? Ce mă trădează? Mai vine si o tiganca cu fuste să-mi dea cu ghiocul, să-mi zică cine mă iubește... Zău? La cât merg pe jos cu de-ale gurii in sacoșe (parca o vad pe mama cum venea acasa) nu mai trebuie să-mi fac griji de exerciții fizice, de sala, greutăți. Si-asa nu mă omor eu cu ele, dar acum am "the real thing..." Putine șanse de osteoporoza, da...

    Mă simt extraordinar!

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Neclintire

     Sunt zile și zile. Manunchiuri de zile. Zile când vreau sa mă tot duc pe drumuri, mări, neștiute, nesfarsite, si zile când vreau sa stau, sa patrulez pe aceeași poteca de mii de ori, sa mă umplu de un spațiu care să-mi devină din ce in ce mai familiar, din ce in ce mai acasă. Un nomad si un sedentar.        Dar acum vreau sa stau. Zile in șir. Sa stau aici, sa fac pași mici doar, nepresati de orele plecărilor, sa ating aceeași materie in fiecare zi. Sa mă desfăt in rutina. Sa descopăr si sa sug energia care e într-un singur loc. Pana la fund. Si locul acesta sa se îmbibe cu energia mea ca un burete din care începe sa curgă. Sa mă împrietenesc chiar si cu ceea ce-mi e ostil: caldura amiezii, țepii cactușilor, scorpionii, aerul prea uscat, toate musculițele care au apărut dintr-o data la caldarusa unde adun resturile de mâncare...      Nu ma mai chemati pe nu stiu unde...
Read more

Freedom

     I did not know that Carl Jung said about life that begins at 40. Good to know because I was tempted to believe that it was more of a personal experience. When I entered my 40s, I felt something remarkable about this age, something that signaled newness. A more open stage, where things that had been in a sort of haze, became clear. Clarity brought immense freedom like I did not experience before. Freedom from anything that would keep me stuck in an idea that was not totally internalized, understood, or honestly dealt with. Freedom is an outset.      Why people talk about getting old at 40? It is a new life that begins here, maybe a new form of childhood. When you are rediscovering everything without the typical child-like clumsiness, hesitation, or ambiguity. It is a stage where known feelings are elevated through a form of consciousness that gives a sense of freedom. It feels like a new self, and yet the same soul; rejuvenating like a new set of clothe...
Read more

Dark and Light

     Who would have thought...? In a day when nothing seemed out of the ordinary... To slip through a hole like Alice in Wonderland... But for me it was no Wonderland, but a dark world where people suffer, cannot do normal activities, they are in pain and cry for help, where disease and death are looming. I mean... I vicariously knew how hard it was for sick people to deal with life, but I got more than ever to feel it myself, to have it... to know it first hand...      A simple accident while showering, overzealously polishing my heel. A sharp pain on the side, then loss of ability to move. Excruciating pain, and crawling like a creature of the earth. A few hours like that, then hardly moving. A muscle strain. Rest, ice, oils helped. Better everyday, then coming back home through the same hole... Running like a deer again.      Happy as if life it's not simply granted, but it's a miracle...
Read more