Things of Life

     Intr-o măsură, îmi place sa mă întâlnesc cu bătrâni. Chiar muribunzi (ei o știu si eu o știu). Intr-un fel, bătrânii sunt o legătură invizibilă cu cei ce au plecat deja, si cumva, in adancul meu, sper ca întâlnindu-ma cu ei sa mă conectez si cu cei duși. Probabil îmi caut părinții, bunicii...      Ii privesc, ii observ... pe bătrâni. Ei sunt cei care mi-au văzut primii pași si merita toată atenția mea. Ei știu povesti si spun o vorba de duh. Uneori, ei sunt cel mai mult un cant al durerilor de peste viața. Chiar lucizi, sunt cumva detașați, si deja depărtați puțin de viața. Se bucura sa mă vada, dar privirea le fuge, si la un moment dat vor sa se retragă. Si eu vreau...       Asta pentru ca sunt in alta lume, sunt tânără, trăiesc tot si mă interesează ce-i aici, dar si ce-i acolo, in lumea lor. Acum, eu zic ca o sa ajung altfel acolo, cumva încă tânără. Si mai întâlnesc si bătrâni tineri și-mi place. Maine o sa pornesc într-o călăto...

De ce mă chinuie atât amurgul...? De parcă aș auzi chemări Din lumea aceea necuprinsă  Ce murmură, tacit, in zări... E-ncremenirea aia-a serii  Cazând usor in intuneric, Si face ca un vis sa para  Aici tangibil, deși vremelnic... Dar e-o perdea de frunze multe Ce stau aidoma unor ploi, Țesut așa misterul vieții Ca sa nu stiu ce va mai fi...

Imaginea, pe cât de familiară, pe atât de... neașteptată -- un tinerel absorbit in lectura unei cărțulii cu file îngălbenite, de proza densă, si nu preocupat cu vreun telefon deștept. Parca o imagine din alt deceniu, trecut firește. Cu atât mai mult cât era una într-un mijloc de transport in comun frecventat de lumea pestriță de la sate, cu putini intelectuali. Cartea imi amintea de cele pe care le mai găseam la anticari pe treptele Universității. Eu zic ca este, este speranța, ca in viitor sa mai fie oameni care sa gândească singuri...

Noi colindam pădurile Adesea despletite... Si in despletirile noastre Ne atingem, chiar si cu gheruțele firii, ale ființei, Din mine, din tine, din necuprins...

Nu pot sa alunec in somn Pentru ca mă agăț de trăiri ca de o bară, Aidoma copilăriei cu crengi de nuci... Ca daca m-aș duce in somn, Ele s-ar spulbera poate,  Și aproape as uita ca au fost acolo. Dar așa, as zice ca le ating, le apuc, Si le pot lua undeva, ca pe un obiect, In valiza mea de călător. Pe aici, pe acolo, pe dincolo-- Oriunde-aș fi... No matter what, no matter what...