Despărțire

    Era o dimineața neobișnuită, cu un soare anemic si ceata... Odată trezită, nu am putut sa nu ies sa mă confrunt direct cu acel aer misterios, sa merg cu el in piept pentru un timp, sa mă-nfășor cu acele perdele celeste ce mă atrăgeau ca niște mreje in larg. Si părea un larg într-adevăr, un hău, ca nu vedeam decât un abur alb la mica distanță de mine, in timp ce in dreapta si stânga realitățile cunoscute se distingeau slab. Si s-a-ntâmplat ca atunci l-am văzut mai clar ca oricând, pe el, Visul. Era ca un glob mic, gălbui, plutind jucăuș in aburul acela albicios.

    De când l-am văzut, îl hrăneam des, îl alăptam la sânul meu ca o mama cu experiența. Da, trecusem de faza incertitudinii, când nu știam daca e bine prins la piept, daca aveam suficient lapte, daca îl trăgea si se hrănea. Acum era momentul acela feeric când era perfect atașat sânului meu, aproape înghițind areola, si laptele curgea nestăvilit de la mine la el, de la mine la el, si Visul creștea, creștea... Mă înfășura ca o viță ce-și prindea corzile ondulate de puncte din mine. 

    Visul a crescut si a început să-mi acapareze întreaga ființă. Si-mi cerea să-i dau mai mult, sa fiu a lui, complet. Vroiam nespus. Si l-am rugat sa facă niște pași in lumea mea, să-l vad si așa. M-a ascultat si i-am văzut întâi un obraz, apoi niște șuvițe de par, si i-am auzit vocea. Au urmat niște degete, o mâna... ne-am atins, ne-am strâns. Am tresărit, si aproape ca m-am speriat, pentru ca acele părți din el erau cu totul altfel decât crezusem eu in tot timpul când l-am hrănit. Si ele nu se mai prindeau de mine atât de natural ca in timpul purei alăptări. Reala lui atingere mă durea. Poate ca si el a simțit la fel, or reacția mea l-a făcut sa se retragă mai repede in lumea lui...

    Am început sa mă depărtez de Vis, să vreau sa-l înțărc, să-l las sa zboare liber de unde a venit... Îl împingeam ușor când se apropia de sânul meu, si nu-i mai dădeam. Laptele pe care corpul meu îl producea constant a început sa sece încet. Si fără agresivitate, Visul a început sa se depărteze si el de mine. Mai revenea din când in când, fugitiv si timid. Apoi... Visul a plecat. Golul de el mă durea de asemenea. Apoi, acea concavitate din inima mea s-a umplut de timp, de viața, de alte vise...

    Uneori, in seri cu stele, îl mai zăresc. E ca un punct in șuvița cețoasă a unei galaxii îndepărtate, si mi se zbenguie in față. Cumva, ne facem cu mana, ca niciunul nu a uitat acea feerie când am părut atât de natural unul parte din celălat, si laptele curgea, curgea, de la mine la el, si Visul creștea, creștea...