Febră
Dar pana atunci a trebuit sa suport (cu stoicism) tot râsul si atacurile verbale... ca aveam o problema, ca degeaba aveam corp daca nu făceam si ceva cu el. Prietenele toate aveau relații in dreapta și-n stânga, care mai de care, dar eu se pare ca aveam o stranie imunitate la "peer pressure." Spre dezamăgirea unor juni, veniți si plecati, chiar si a mea, ca mă mai trezeam dându-mi singura palme. Nu ca nu eram normală, ca nu simțeam... eram prea plină de tot de fapt, numai ca eu vroiam sa fac dragoste si cu mintea, si cu sufletul, si trebuia sa se alinieze mai multe acolo.
În acele vremuri febrile, un coleg drăguț de la firma unde lucram, m-a certat... ca eu trăiam într-un vis, ca ce credeam eu... o sa vina unu' de pe Luna sa mă ia in patul lui? Că să mă uit bine la el, ca era chiar in fața mea, in carne si oase, ca m-ar putea atinge chiar in momentul acela... Ei, chiar așa lunatică nu eram eu, ca Luna avea in fond soliditatea ei, ca era doar o chestiune de timp si poate ceva efort sa ajung la ea, i-am spus... Si am rămas cu Luna, sa iubesc pe Luna...
Comments
Post a Comment