Carne

Copilul asta trece prin faza când vrea sa se desfete cu tot felul de preparate culinare, si mai ales carne. Si asta cu toate ca a crescut intr-o casa in care in mod normal nu se găsește carne. Si-a pus pe tot ecranul computerului un pui fript, mâncarea lui de vis. Si pentru ca nu îl forțez cu nimic, si vrând să-i împlinesc si visul, i-am cumpărat un pui la rotisor. 

Sa vadă si el cum e sa mănânci un animal daca tot vrea, ca nu știe, e învățat cu bucățelele alea drăgălașe de pui (zic ei) de la restaurant, care sunt mai degrabă bucăți fabricate din ceva carne si mai știu eu ce mai bagă, or daca nu cumva si carne sintetica, de laborator. De unde atâta piept si mușchi de la niște păsări relativ mici, si pentru atâta puhoi de lume...?  Si i-am dat întâi ciotoiasul, ca eu când mâncam pui era partea preferată, si i-am explicat cum sa mănânce in jurul osului. La fel cu aripa. Si sa mănânce si pielița, ca tot pui e... In final, mi-a spus ca puiul la rotisor e mai gustos decât ce se găsește pe la restaurante, si sa mai iau...

Oamenii din era deșteaptă sunt detașați de multe realități, si in cazul asta de realitatea cărnii adevărate, cum ar fi venirea ei de la un animal sacrificat. Se sperie la vederea formelor realiste ce amintesc prea mult de animal si prefera formele mai abstracte servite in restaurante. Culmea, vor sa mănânce carne, dar cumva sa nu para prea mult de la un animal. Îmi vine in mine o vorba din copilărie "nu știi tu ce-i ciocolata, mănânci hârtia arunci bucata...," cu referire la noi copiii  din lumea a treia care nu prea știam ce sunt dulciurile exotice frumos impachetate. Cu atât mai puțin sa știm sa le mâncăm...

Cu ocazia aceasta am realizat ca m-am vegetarianizat complet. In timp ce piguleam la puiul ăla si pregăteam farfurii, mi-am dat seama ca nu poftesc deloc, nu-mi place mirosul, iar când am ajuns si la micile organe am avut o senzație ciudată, de respingere si repulsie.