Lanț

Daffidd Po a comentat la scrierea precedenta ca am făcut poezie din ceva rece. Poate reușesc sa fac poezie si din ce urmează, ca in fond poezia e o forma de supraviețuire...

Pe o porțiune mica de drum, limita de viteza e 35 mile/ora. Restul... 45+. Treceam cam grabita de la un magazin unde returnasem ceva, sa mai reglez din conturi. Aveam in cap formularul de asigurare pe care trebuia să-l completez din cauza unui eveniment nefast de cu o zi înainte. Plus, sa fac bagajele la 4 persoane, cu deplasarea de Paști. Îmi arunc ochii la vitezometru... oooooh... eram considerabil peste, sa  mai calc frâna... Dar ce, ca sirenele roșii si albastre erau deja agitate in spate. Ăștia stau pitiți... doar-doar trece vreun delincvent... Trage pe dreapta... 47 la ora... actele... Unde a pus bărbatul actele mașinii...? Eu doar conduc, ce știu eu de acte...? In fine, le-am găsit, erau puse foarte frumos de fapt... Spre final, polițistul o mai îndulcește și-mi explica ce sa fac să-mi reduc amenda... Acasă, copilul vomita mâncarea de care i-am zis sa nu se atingă. Incep sa țip. Bărbatul... ca de ce țip... Schimb de replici aprinse, ca el da la copil toate prostiile... Nici nu-i mai spun de tarașeniile de prin oraș...

Intr-un târziu, sa zic vacanță, realizez ca nu am cu mine permisul care funcționează si ca act de identitate, să-mi fac niște treburi. Unde l-oi fi vârat după aventura cu individul in uniforma si pistoale...? Mă întreb daca asta e ultima zala de la lanțul malefic... Mai slăbește-ma, sa mă relaxez si eu la plaja. Dar după descărcări si confesiuni, m-am ales cu o îmbrățișare -- semn bun! Poate rezolv cu buletinul lui... Ceai de menta la copil, se reface... deja viseaza la pancove prăjite...