Things of Life

Intre muntii cu căciuli albe, Vara vine cu dezbracari bruște-- Cele de straturi strânse langa piele, Și de felurite rețineri după un duș de soare. Așa se deschid porțile către mare...

I stepped mindfully on your fair belly to see the sudden spring bloom. Your matter exploded in short-lived, exuberant flowers, Yet painful...with stings from thorns... More like life... I stand here still and ascertain glory in the silence of the sands... You are silent indeed, yet speak, Hot to death, yet seemingly frozen. You know time...

     I enter something that's all about touch and feel. Horizontal and vertical gardens, and on top... forget for a moment about the sky... it's a green canopy under which I am caught without feeling a prisoner. The foliage is friendly and the sound of dripping liquid is soothing. I never shunned wetness and its manifestations. Through it, the matter is alive and such humidity finds resonance with my own bodily liquids that keep me going, day after day...      Look at this moss, and ferns, and hanging lichens! How they tickle my sight and my skin...The desire to stay, build a shelter, and sleep here persists. Like Peter on the mountain:"Lord, it is good for us to be here... let us make (...) three tabernacles..." And never leave...To take hold of the time and not letting it go...       So, I would stay here a bit longer and not care of getting wet. I would make a bed of ferns and take a nap, and maybe dream of being encircled in vines an...

Cat merge pe pământul acesta, omul aduna și construiește. Ajunge pana la urma sa-si facă un adevărat domeniu. Și tare-i mai place sa privească și sa atingă tot ce a strâns și înălțat. Natura tuturor lucrurilor strânse rezonează cu natura corpului de om-- materia le uneste si atrage. Si ar parea ca omul ar sta în mijlocul lucrurilor lui la nesfârșit... Dar intr-o zi omul se desprinde de domeniu și pleacă, ușor ca un fulg. Te uiti în același loc și nu mai e. Pleaca în locul de care se întreba în tot mersul lui pe pământ-- atunci când mai apuca să-și tragă sufletul de la adunat și construit...

     "Let's go to the forest... Let's go deeper... Let's go... Let's go..."      From the unpaved road we took an odd path into the forest. Through the lush foliage I could only see her tail. It was moving steadily, so I knew that Cinderella was excited. Even though she was just a chihuahua dog, I felt safe as when accompanied by a big canine. I still payed attention to any sounds and movements, but in the same time I was taking the forest in...      Cinderella was leading me as if she had an exact place in her little head. Anyway, I was open to chance. No sign of any developed pathway, just foliage and her joyous tail. Although at one point I entertained the idea of going back, something was pushing me forward: "A little bit more, a little bit more...," I kept hearing myself. My prevailing notion at the time was that nothing bad can happen when surrounded by beauty and-- how I perceived the growing green mass around--the essence of life; so ...

     Mama statea in genunchi si calca pe o patura. Camasi, batiste, lenjerii, cam tot. Când mă prindea prin apropiere îmi mai arata cum se calcă o cămașă: "Incepi cu gulerul și partea de la umeri...," îmi zicea. Când aveam nu știu ce dispoziție mai călcăm și eu din ale bunicului, ca el ara tare cochet...      Acum calc putin. Mulțumită uscatorului, nu mai e așa nevoie. Le impatur pe toate frumos și gata. Câteodată o margine e mai încăpățânată și o calc doar pe ea. Dantelele de la fusta roz a fetii, ca tare se răsucesc la spălat. Numai p-asta o vrea. Și vara și iarna. "Vezi, așa se calcă...mai ia și altceva..."      Cum se mai invarteste roata...

     Cand eu ma trezesc, deja sunt oameni care au intrat în netrezire. Pe unii ii cunosc, ca au călcat pe unde și eu am călcat, și au iubit ce și eu iubesc. Felul cum merg lucrurile pe aici arata ca oamenii vor sa se trezească mereu la ce fac, sa meargă pe acea cale bătătorită și să-i simtă savoarea. Se leagă de pietre și de iarba ce creste prin crăpături...      C a sa marchez cumva trezirea din iarna, mi-am cumpărat o pereche de mănuși de grădinărit cu o ridiche   pe ele și tare îmi plac, ca vreau sa transplantez o aloe într-un ghiveci de lut. Și o s-o urmăresc în fiecare dimineață cum devine din ce în ce mai în largul ei în culcușul ei pamantiu. Și e nefiresc sa cred ca n-o s-o văd mereu...       E un apus foarte frumos aici și cerul se face roz...