Things of Life

     Mă plimb pe vaporul acesta.Vreau sa ajung sa vad stelele si marea. Dar până atunci trebuie sa trec prin multe încăperi. In fiecare se bea: de toate pentru toți. Nu simt nici cea mai mica atracție pentru consumul de alcool. Pe cât de neatractiv pentru mine, pe atât de familiar. In familie s-au produs si consumat râuri de băutură. De-a lungul timpului am învățat, prin observație si povestiri, toate fazele unei beții: o chercheleala haioasa la inceput, apoi o forma de agresivitate cu o doza de fixism, si faza turta in final, omul ne-om. Știu si mizeria de după, drama...       Copil fiind, de la masa mea nu lipsea păhărelul cu vin, si toamna mustul ăla dulce care începea sa înțepe. Imi plăcea, iar cu varsta îmi puneam singura din damigeana, si știam când începea sa mă ia de cap, sa pic așa într-o toropeala. Si parca auzeam o voce spunându-mi sa mă opresc acolo.      In funcție de prin ce casa eram, mai serveam si alte specialități, ceva...

"Long time no talk, but as you jump on my face, I can't help... I came deeper and deeper in your heart, But you surround me with thorny fingers that I cannot touch or hold... Incompatibility hurts a little... but I accept it..." "Behind my thorns there are lots of energy and love..." "I feel the energy, but love...? When piercing to bleed...? How do you love a porcupine, tell me...?!" ... "You choose to be silent when I am bold and true..."

  Drive... I don't care the road is long, Or stars are bursting...  

Munți albaștri... pierduți in cer, Semnalizează o distanță mare Ce n-o pot face la pas, Ca degetele mele de la picioare S-au umplut de sângele florilor de bougainvillea,  Și păsări mici cu cioc lung vin sa sugă mereu.  Aș fi zis ca mă doare...

Somn lung si in reprize... Așa, parca ondulat pe o sârma, un trandafir rozaliu creștea din podea in casa mea, si părea sa se uite către o ferestruica in tavan. Mă gândeam ca ea îl plantase pentru mine, ca iubirea sa mă aștepte întotdeauna in casa copilariei mele. Si sa mă liniștească după un drum lung si agitat.  Apoi, intre pietrele unui zid vechi ale aceleiași încăperi, cineva mi-a lăsat aur... bijuterii, printre care si o cruce mare, chiar mare, cu Isus răstignit. De aur mi-era cam frica, si mă uitam întrebătoare in jur... poate pe ăia care au furat, să-i fi chinuit in sfarsit constiinta...?  M-am trezit cu imaginea acelui trandafir roz din mijlocul camerei, cățărat in sus, cam in fata patului. Nu pot să-l uit...

     Ma plimb seara pe străduțele din vecinătate, si e o anumită atmosfera in preajma Sărbătorilor... Am realizat ca nu contează unde sunt, cu cine, ce peisaj am in față, sau câți ani s-au adunat de la prima amintire a acestei perioade-- sentimentul e același: ca universul vibrează, ca e o șoaptă care cheamă. Ceva aud, si mă întreb mai mult de existența mea aici; apoi vreau sa calc dincolo de perdeaua vizibila...

     Nu ne puteam întoarce pentru ca timpul nu e așa o poteca prin preajma casei, pe care o poți lua când ai chef. Așa ca lucrurile au rămas neterminate, si au devenit amprenta noastră cu care mergem mai departe si o lăsăm sa devină emblema. Si daca ne-am fi putut întoarce, crezi ca am fi stat noi sa astupam găurile, atât de clare acum, ca o sita neregulata...? Stai tu liniștit, ca daca cumva le-am fi astupat, am fi ajuns in alta parte, si nu ne-am mai fi putut întoarce in locul de unde am plecat acolo, la găuri. Lasă-le așa cum au picat, ce atâta perfecționism...? Găurile sunt găuri, pot avea o textura frumoasă, si ceva a crescut de acolo si a ajuns la noi, unde suntem acum. Si cred ca ne place, mai mult decât nu ne place, ca e ceea ce avem in mâini, si nu pe un gard ce de abia se distinge prin ceata...