Things of Life

     Nu ne puteam întoarce pentru ca timpul nu e așa o poteca prin preajma casei, pe care o poți lua când ai chef. Așa ca lucrurile au rămas neterminate, si au devenit amprenta noastră cu care mergem mai departe si o lăsăm sa devină emblema. Si daca ne-am fi putut întoarce, crezi ca am fi stat noi sa astupam găurile, atât de clare acum, ca o sita neregulata...? Stai tu liniștit, ca daca cumva le-am fi astupat, am fi ajuns in alta parte, si nu ne-am mai fi putut întoarce in locul de unde am plecat acolo, la găuri. Lasă-le așa cum au picat, ce atâta perfecționism...? Găurile sunt găuri, pot avea o textura frumoasă, si ceva a crescut de acolo si a ajuns la noi, unde suntem acum. Si cred ca ne place, mai mult decât nu ne place, ca e ceea ce avem in mâini, si nu pe un gard ce de abia se distinge prin ceata...

No matter where I am, I can hear it: the call, the scream... I can locate the wound, although no longer hurting. Deep sleep ends suddenly, and wake up into warm nights                                              that feel to me non-strangers.  What is known revisits, and repetitive events fail to surprise me.  I smile to knowledge when I am aware of. Forgetting is sweet, and desirable sometimes...

On everybody's mouth nowadays, and especially in certain parts of the world. Real estate, stocks, bonds, precious metals, whatever...  I invest in substances that keep me going better: food. Food that feeds. No need of any stimulants.  Last winter, nobody in the house got sick. No flues, no seasonal symptoms... no drama. Went straight to the beach. My shopping lists are simple, basic.  My to do lists lack doctor/ pharmacy appointments. Some money left over for that something special.

I went to the depths of the mountain to gather gems, But I came out of it empty-handed; I played with Aladdin's lamp, and my lungs filled up with smoke... Thankfully, an Old Man that I met on the trail, Gave me a squash soup, and it felt better than ever...

You drive. Me on the right front seat. I get lost in the vast landscape around. I meander. Far away, for a while. I come back and turn my head towards you. You don't say a word. Your eyes fixed ahead. I stretch my hand and caress your back. Then your neck. To banish slumber. Your right ear next. Its lobe so soft... baby swaddle. I touch your sternocleidomastoid with my thumb. The muscle eventually hides under the collar of your shirt. You are so real. The sun sets and all of a sudden it rains. It seems eternal... although a moment in space...

     Noiembrie a venit si cu rodii. Aproape ca mi le-a băgat pe gât o ruda. Nu ca nu-mi plac rodiile, dar sunt cam greu de mâncat fructele astea. Cât sa stai sa pigulești la ele...? Si efortul merge invers proporțional cu satisfacția, ca de abia iau ceva în gura din carnea sau sucul lor...       Dar eu știu... daca am așa o stare meditativă la micul dejun, si timpul sau foamea nu contează, poate... sa zic ca mănânc rodii... Suna poetic, mă duc cu gândul la niște povesti exotice. Si sunt un fruct interesant, e adevărat, putin bizar, ca un săculeț de măruntaie sângerânde, vii, care poate sa mă inspire, si sa mă hrănesc mai degrabă cu idei...      Si la ce sa mă gândesc... ? La chestiuni ale inimii, ca rodiile arată așa ca o inima aprinsă, cu bobițele lor roșii, umflate, suculente, ce-mi stropesc pieptul... Alta dandana, acum trebuie sa mai si spăl... bluza asta alba de pijama... 

     Mi-a plăcut de la început November Rain . Anii de glorie ai cântărețului, Axl (l-am văzut in imagini recente si nu l-am mai recunoscut). Pe atunci eram prea tânără si prea neliniștită, cu o atracție ciudată pentru iubiri ce nu mă împlineau, se loveau de mine in loc să-și facă cuib, si pentru alte tristeti si anxietăți. Le-au spălat pe toate ploile de noiembrie...      Poate ca noiembrie e un fel de prag: intre un rumegat al amintirilor de peste an sau de peste timp, si planuri pentru anul nou, pentru lunile ce vor sa vina. Nu decembrie, ca in decembrie prea ești luat cu vizite, plăcinte, cadouri, clopoței... Încă liniște in noiembrie, si trăirile parca ținute într-o matca a circumspecției. O luna in care tristețea devine frumoasă, tăcută, ca ploaia măruntă de la geam, ca frunzele adunate in straturi pe marginea bordurii, când galbenul se pătează treptat si devine pământ. Când pana si iubirile neamplinite devin frumoase ca poeziile uitate in plicuri vec...