Things of Life

     I've lived for a considerable time in a big city,  not too far from places where celebrities live, that I could spot on the beach a famous guy whom I saw in a movie, or I would suddenly be stopped when walking downtown because a street filming was in progress. Even though I am not particularly interested in celebrity lifestyle, certain things always pop out about what they do. Like the trendiest things that are on their lists, or the quality stuff they are surrounded with. And guess what, I appreciate this kind of things as well.      Lately, I heard more often about this concept-- farm to table --in reference to the consumption of food directly from a farm; it is often associated with celebrity lifestyle because obviously they want what's  the best in food as well. And it's true that farm food is best quality since is produced in small batches, fresher,  and often organic or biodynamic (other concepts that celebrities are fond of). In s...

     Perhaps I started this journey in kindergarten years. I had attractions for the opposite sex since I am able to recollect the slightest memory of my existence. I liked a boy in my kindergarten class, another boy from an advanced class, and another one across the street in my neighborhood. In about the same time. Somehow such attractions were triggered by something that I was more or less aware of-- physique, jokes, popularity...Their nature was quite volatile, as they changed intensities by week, or by month, and eventually to dissipate completely, just to be replaced by others, a bit more defined and stable, in time...      I do not know exactly why I felt from an early age that my life had to be intertwined with the life of one of the opposite sex. As if I was a vine that needed a pole to hang over and hold it tight with its tendrils. It was something so natural to me to envision this kind of connection, that it become kind of a goal, a dream to find...

When dark meets dawn,  And abandons his strength at her feet,  I am detaching from the subconscious realm, And ready for you I am. I run towards you with my hair uncombed, Eager to receive your clinging and wet embrace. Closest to a fish I get, While you lift me up to heavens.

     I was born in a place that for a while seemed all there was. It gave me a lot, it raised me, filled me, and what it was planted  in it became part of me.       Years passed and I was aware of the borders of the place I was born in, and wondered what was beyond. And yes, at times, I felt that the place of my birth was no longer enough.       It was not long till I travelled far from the place of my beginnings, beyond its borders, and lived somewhere there. The truth is, however, that I never left the place of my birth. Although it is like a place of perpetual return, just to leave it behind once more.       In fact, now I have two places to dwell in. No return or leaving, just movement... Not an aimless drift. Rather like the repetitive journey of a sea creature who purposely travels the oceans to always go to fixed locations.

     M-am trezit singura în aceasta casa și nu aud decât greierii verii de afara. Ignor zgomotul degetelor pe taste. În întuneric, pereții ei singuri nu mă sperie, și sunt neașteptat de calzi și prietenosi. Am văzut și luna cum a ieșit la fel de singura, și plina...      In camera mica mi-am aprins o lumânare aromata. Prin părțile astea de lume, lumânările au conotații sinistre: muribunzi, înmormântări, ritualuri religioase. Eu aprind lumânări pentru viață, nu moarte, căci lumânarea e ea ca o suflare de viață. Îmi place cum lumina ei dansează pe tavan. Și parca aș privi așa la nesfârșit, pana adorm... The Sound of Silence  capătă un sens anume.     În jur, celelalte încăperi stau fără puls, holbându-se tăcute, mult prea tăcute, la întuneric. Dar t ăcerea asta ma exalta. Ca exaltarea unei întâlniri în noapte. De fapt este vorba de întâlnirea cu mine. Dar dacă este o întâlnire, nu mai este singurătate...

     Ma uit cumva pierdută la banca aceasta de langa gard, chiar în fata casei. O structura dintre cele mai simple: doua țevi și o blana deasupra, post și lintel. Intr-un timp un platan isi întindea crengile deasupra ei ca o umbrela, dar o furtuna l-a răpus; acum banca, mai îmbătrânită de cum o știam, e descoperită ploilor, vântului, și privirilor mele...      Cand lumea se aduna și stătea pe banca se știa fără nici un echivoc ca se ieșea "la taina."       "Hai la taina, " se auzea către seara când treburile erau pe terminate și lumea se mai relaxa.       Taina poveștilor omului și ale omenirii. Oamenii vorbeau despre ce au făcut peste zi, isi vărsau ofurile, sau mai vorbeau despre vremuri. Tot aici se aflau "tainele" satului: cine a mai murit,  cine are nunta, sau botez, sau cine e cu cine. Era locul unde trebuia sa se afle tot. Când trecea cineva pe strada, urmau întrebări și răspunsuri:      "Da...

     Nu e un peisaj cine știe ce de pitoresc, e un râu ca multe altele pe aici, nu foarte mare, și cu albie ce se schimba mereu, desi acum când mă plimb pe malul lui plin de pietre albe și gri, pare incremenita. Vegetație nu e prea multa, ca e mai uscat prin părțile astea, dar niște răchite mai țin malurile când râul face  un cot, și un gâldau de apa verzuie și frematari în rotocoale se formează.     Câ nd eram copii ne uitam după așa gâldauri, ca erau locuri bune de scăldat. Râul asta mi-a spălat fiecare strat de piele ce vara de vara apuca să-l atinga. Mirosul de rău dulce îmi intra în toți porii și alergam la scăldat ca după fluturi. Apa mă tinea în brate și-mi știa fiecare centimetru de creștere, de la an la an. Pluteam pe spate și-i prindeam brațele cu mâinile mele. Mă scăldăm pana mi se inverzeau ochii ca ajunsa acasă mi se părea ca erau mai verzi de cum erau de fel. Ca ochii mei încă purtau în ei verdele râului dulce cu alge fuginde pe pietre.  ...