Things of Life

     When Young Forest travelled close to Ocean's neighborhood, she could not resist stopping by and telling him what she felt:      "I missed you..."      "I remember you..."      "I don't know why but you make me sad...But...you know... it's not the type of sadness that hurts; on the contrary, it is a sadness that makes me happy...it makes me have much deeper thoughts... deep as you..."      "I see the whole world...I may whisper to you so many things that may overwhelm you..."      " Yes, you are right..."      "How come you are here...? I did not see you in a while..."      "I'm here...there...I sail through life..."      "I am glad you came..."      "Let me sleep by your side a little bit... just to take in your breath..."      "I will sing to your ears..."

     The fact is some people are losing their minds as they get older. I am an occasional observer,  and sometimes I am thrown into interactions of this sort. When this happens, I feel that I hit a wall. I cannot use reason to meet these people, and they cannot meet me. I know it but they don't. It's kind of shocking because normality is wished  for and the other way it's hard to accept. But I am still trying to find fissures in the wall, and attempt to rationalize. I only hit the wall harder...      The tendency is to categorize people as crazy or normal, but there are degrees in between. People lose their minds gradually. One day you notice a little something, another day something else, and you are still not sure. Eventually a day may come when you see a familiar person looking at you with a strange gaze, looking rather through you, somewhere beyond. The wall is there...      I am not to analize Descartes' "I think, therefore I a...

     Nostalgiile vin mai degrabă iarna, cel putin așa-mi pare mie. Ca vara pornești cu elan în cucerirea vieții, pe cand iarna te retragi într-un colt cald si începi sa sugi la buretele memoriei precum ursul labele în bârlog.      Ma vad făcând potecă pe o strada înzăpezită, un boț cu ochi  incotosmanat din cap până-n picioare în lâneturi tricotate, ce ude ar fi atârnat greu pe corpul unui copil în creștere ca al meu. Ierburi uitate ale verii  se zgâiau afara din zăpadă, țepene si gri... Era înghețat și monoton și nu mă puteam duce decât dintr-o casa în alta, la Denisa, unde îmi făceam veacul, unde creșteam.      Caldura camerei ei era îmbietoare si mă mai dezbracam un pic, pe masa era cozonac cu nuca, si vorbeam vrute si nevrute pana când întunericul ne surprindea deodata. Dar nu era bai, căci timpul parca nu era. Din nu mai știu ce motiv îmi venea sa o gâdil, si cum eram destul de vânjoasa o incalecam una doua, și dăi la burta și ...

     "You are strange...yet beautiful, with that collar of snow on your yellow shoulders... A surreal sight...I must say..."      "I'm always transforming..."      "You are full of contrasts...and extremes..."      "It's what sustains me..."      "Not too long ago, I loathed anything over my skin,  and now an icy air seems to go through any layer that I may wrap  myself with... Did not try furs yet, but I contemplate some... And this while I am still blinded by your sun..."      "You are funny..."      "I need to...You are not easy...I have mixed feelings about contrasts and extremes...  although life is made of them...although I'm enjoying greatly a Fauvist painting..."      "Embrace things as they are...full of contrasts...and extremes..."      "I try...believe me...I embrace you..."

     Am gonit astăzi pe o cărare      Pâna am incalecat norii,      Si am rămas asa suspendată      Crezând ca o sa vad de sus      Ceea ce nu văd de jos.     Apoi  am picat iar pe pamant,      În aceeasi copaie      De întrebări existențiale      Ce ma anima uneori      Cand fac o treaba.                     *      Și dacă tot a venit vorba,      Vreau-nu vreau,      Tr ebuie sa pun      Niste fasole la fiert...

     Ma reântorc la copilarie ca la o găoace primordiala în care tot mai găsesc nectar sa mă infrupt. Mă scald în fericire când văd ca visteria memoriei nu e strâmta, și regăsesc cărarea; este una bătătorită și trainica, mai ca drumurile romane, și mă ia cu fiori când ating fiecare piatra...      De pe strada noastră o luam așa pe o uliță, treceam o mocanița pe unde din marți în Paști mai trăncăneau niște vagoane cu piatra direct de la o cariera, mergeam un timp de-a lungul sinelor subțiri, poticnindu-ne pe alocuri, și era chiar acolo, în dreapta -- platoul Braia--de unde puteai sa ai o vedere panoramica a satului și imprejurimilor.      Primavara, Braia era dealul albastru. Pentru ca de sus, uitându-te în vale, vedeai fasii albastre de la puzderia de viorele. Ne duceam ca hupitii sa culegem de parca le-am fi mâncat. Ne tăvăleam în iarba și florile fragede, și îmbătați de primul aer călduț al anului, cred ca ne dezbracam prea mult. Seara, o d...

     On my grandfather's table there was a pile of Christmas cards that were received from friends and relatives during the season, and as a child I liked to go through them and read. I believe every single text featured a good health wish for the year to come, and I remember thinking like this:      "Why are these people so boring and not have anything more fun and exciting to wish for...?"                                                                                                 *   *   *      That was then, when as an overall healthy child I took such aspect for granted, and felt like health was something easily accessible. But as an adult I lea...