Things of Life

     E o stare de armonie care face ca toată ființa sa existe in felul cel mai normal si autentic, când simți ca totul e la locul lui, si nicio parte nu trage de cealaltă sa se manifeste optim. Toate legate undeva inauntrul ființei, dar in acelasi timp libere ca petalele unei flori care chiar daca se ating si se acoperă una cu cealalta sunt de sine stătătoare si totuși parte dintr-un tot.     A r fi tentant să cred ca fericirea mea nu depinde de alții. Ca e doar a mea, produsul meu. Ca am control total. Dar cu toate ca si eu contribui la fericirea mea, eu nu sunt singura in fericire. Totuși, mi-o las legată de putini, putini de tot. Probabil ca singurătate totală in fericire nu exista, ca ar însemna lipsa totala de iubire. Si fără nicio forma de iubire omul e bolnav, nu poate sa fie fericit. Exista mai multe forme de iubire, ceva se va găsi mereu...     

     In ultima vreme am devenit prea constienta de propria viața/ființă incat nu-mi mai arde sa mă uit la alții si sa râvnesc ce au ei. E ca si cum as privi la ceva fără semnificație pentru mine, dar mă pot bucura de ceea ce au ei, pentru ei. Sunt conștienta pana si de o adiere de vânt fugara pe la ureche, care mă bucura și-mi ocupa timpul...      Poate ca invidia nu a fost niciodată prea persistenta in mine. Mă mai râcâiau câteodată veștile de călătorii ale altora. Ca de ce ei pleacă si eu nu plec...? Dar acum nu. Găsesc o călătorie imensă in statul meu într-un singur loc, si îmi calculez bine când si cum sa mai plec pe undeva, fizic vorbind. Ca si cum timpul si ceea ce se scurge din mine prin el au alta valoare. Una ce a crescut exponențial, ca valoarea aurului pe piață...

I am not his sunshine, I am his moonshine-- Apart we are during light, Different ways wander, But we meet in the dark When the Moon shines                on bed sheets...

When foreign lands are calling, I need to go... As if there is no farther land, But a new self, Yet unexplored and peculiar, Opening wide inside...

Fashion is a thing , you know... Childhood. Not too much to say here, as fashion decisions were mostly made by others, while I was left with various odd attempts like posing in a mirror when wrapped in a shawl, waist cinched with a scarf, and having on my mom's white lacquered leather wedding shoes, for example. (Those shoes-- I am getting irritated when thinking about-- they would have made a nice closet memorabilia, a true vintage piece, but they were stollen during a move by a "helper," I suspect...) Adolescence.  Time of experiments. Sometimes successful, sometimes not. But one thing was sure: everything about showing legs, mini bottoms, sometimes extreme. "Advertising legs" -- a friend put it. Therefore, I will focus mainly on the lower part of the body, as the top was pretty much basic over the years-- an emphasis on décolleté, cleavage and breast was not exactly my thing. So, experiments... ordering a favorite outfit from a catalogue was unheard of wher...

"You have a strange behavior... You seem bipolar... Yesterday I was frolicking in a summery air, with tee-shirt and flip-flops, and today I jumped in furry boots and thermals... As if you are nice and loving in a day, and the next I know you are cold as ice. Fall comes sharply in mid October, desperate that she's lost about 2 months of reign, and slaps my face with freezing winds all of a sudden..." "I have much to bear... Get used with it! Humans are like that too. You should know..."

A venit vulpea la struguri-- Am crezut...  (Suna ca-n poveste). Dar era un coiot singuratic, Zărit in treacăt  In via dichisita, Cu dantele ruginii; Nu a fugit, Ci ma privea tacticos De la anumita distanță... Ne-am fixat un timp, Si as fi vrut sa aud  Printre frunze Urletul lui prelung,  De noapte cu luna... Prea tăcut era acum, Săgetând doar, cu ochii-- Sălbatic spirit m-a cuprins Așa deodată... Un timp si ceva Imi va lua Sa-mi imblânzesc Propria fire,  S-o readuc acasa...

M-am intors in grădină  Și am început sa culeg cele mai mici plante; Ele se scurg in trupul acesta fragil,   Și el se trezește...

Ma gandesc eu asa, ca daca îmi proiectez viața pe următorii zeci de ani, sunt doua lucruri care îmi apar clar in vizualizări (pe lângă altele de care nu vorbesc acum): grădina si biblioteca. Materialul si spiritualul. Pământul si ferestrele. 2 feluri de hrana lângă care mă vad in fiecare zi.  Langa usa sta o sacosa cu o legătură de ridichi ce va fi devorată integral, si un volum de poezii cu coperți cartonate (si cuvintele... pe rând rumegate...). E ok daca ridichiile nu sunt perfect spălate. Puțin pământ pe ele nu mă deranjează, așa cum nu mă deranjează nici semnături sau notițe decolorate pe filele cărților mai vechi. Cumva, toți ne marcam locul in coada asta la viață, unde stam un timp...

Morții nu sunt așa cuminți--  Se mișcă... Aleargă după mine-n seri de iarnă Printre crengi desfrunzite, Cu câte-o bulă sclipitoare-n mâna-- Amintiri...