Things of Life

     I was born in a place that for a while seemed all there was. It gave me a lot, it raised me, filled me, and what it was planted  in it became part of me.       Years passed and I was aware of the borders of the place I was born in, and wondered what was beyond. And yes, at times, I felt that the place of my birth was no longer enough.       It was not long till I travelled far from the place of my beginnings, beyond its borders, and lived somewhere there. The truth is, however, that I never left the place of my birth. Although it is like a place of perpetual return, just to leave it behind once more.       In fact, now I have two places to dwell in. No return or leaving, just movement... Not an aimless drift. Rather like the repetitive journey of a sea creature who purposely travels the oceans to always go to fixed locations.

     M-am trezit singura în aceasta casa și nu aud decât greierii verii de afara. Ignor zgomotul degetelor pe taste. În întuneric, pereții ei singuri nu mă sperie, și sunt neașteptat de calzi și prietenosi. Am văzut și luna cum a ieșit la fel de singura, și plina...      In camera mica mi-am aprins o lumânare aromata. Prin părțile astea de lume, lumânările au conotații sinistre: muribunzi, înmormântări, ritualuri religioase. Eu aprind lumânări pentru viață, nu moarte, căci lumânarea e ea ca o suflare de viață. Îmi place cum lumina ei dansează pe tavan. Și parca aș privi așa la nesfârșit, pana adorm... The Sound of Silence  capătă un sens anume.     În jur, celelalte încăperi stau fără puls, holbându-se tăcute, mult prea tăcute, la întuneric. Dar t ăcerea asta ma exalta. Ca exaltarea unei întâlniri în noapte. De fapt este vorba de întâlnirea cu mine. Dar dacă este o întâlnire, nu mai este singurătate...

     Ma uit cumva pierdută la banca aceasta de langa gard, chiar în fata casei. O structura dintre cele mai simple: doua țevi și o blana deasupra, post și lintel. Intr-un timp un platan isi întindea crengile deasupra ei ca o umbrela, dar o furtuna l-a răpus; acum banca, mai îmbătrânită de cum o știam, e descoperită ploilor, vântului, și privirilor mele...      Cand lumea se aduna și stătea pe banca se știa fără nici un echivoc ca se ieșea "la taina."       "Hai la taina, " se auzea către seara când treburile erau pe terminate și lumea se mai relaxa.       Taina poveștilor omului și ale omenirii. Oamenii vorbeau despre ce au făcut peste zi, isi vărsau ofurile, sau mai vorbeau despre vremuri. Tot aici se aflau "tainele" satului: cine a mai murit,  cine are nunta, sau botez, sau cine e cu cine. Era locul unde trebuia sa se afle tot. Când trecea cineva pe strada, urmau întrebări și răspunsuri:      "Da...

     Nu e un peisaj cine știe ce de pitoresc, e un râu ca multe altele pe aici, nu foarte mare, și cu albie ce se schimba mereu, desi acum când mă plimb pe malul lui plin de pietre albe și gri, pare incremenita. Vegetație nu e prea multa, ca e mai uscat prin părțile astea, dar niște răchite mai țin malurile când râul face  un cot, și un gâldau de apa verzuie și frematari în rotocoale se formează.     Câ nd eram copii ne uitam după așa gâldauri, ca erau locuri bune de scăldat. Râul asta mi-a spălat fiecare strat de piele ce vara de vara apuca să-l atinga. Mirosul de rău dulce îmi intra în toți porii și alergam la scăldat ca după fluturi. Apa mă tinea în brate și-mi știa fiecare centimetru de creștere, de la an la an. Pluteam pe spate și-i prindeam brațele cu mâinile mele. Mă scăldăm pana mi se inverzeau ochii ca ajunsa acasă mi se părea ca erau mai verzi de cum erau de fel. Ca ochii mei încă purtau în ei verdele râului dulce cu alge fuginde pe pietre.  ...

     I do not know exactly the time when I broke the surface of a certain curtain above my head, and realized that I was in the middle of something called existence, and felt like building patterns to live by. At the beginning of my journey things had to be in a certain way, to posses a certain lofty feature that made things more "livable." And that I understood it as perfection. So I was a perfectionist, and such mental construction was mostly acquired through dreams, upbringings, or some assimilated knowledge.      In my mind perfection was a goal to look for, things like... all or nothing, one life- one love, a certain order of things, certain quality, certain this or that. But I came to know the hard way that such perfection is rigid and barely reflects the reality of human existence. Soon enough, my tower of perfections was crumbling, and depression and anxieties kicked in; in my stubbornness and lack of flexibility I was mourning  on the side of ...

Sometimes in the desert I find a spring, And call it dear... As I like to feel its substance on my skin, And within my body, When the sun is scorching.   It's the same in life-- I always look for springs, Those that get my heart flowing So I will never turn to stone, And still grow seeds.

     "Prea ești pasare de noapte..." îmi zicea mama cam dojenitor, intr-un timp când copilaria începuse sa se prelingă pe nesimțite în adolescenta, și vara de vara, odată ce se lasa seara, intram în frenezia unor activități necunoscute în timpul zilei.      Auzisem din poveștile părinților ce crescuseră în aceleași locuri ca în serile de vara se făcea focul și se sta la vorba și glume, care mai de care... Și noi, copiii de pe strada aceea-- una obișnuita într-un sat murdarit de exploatarea de petrol, deseori mai secetos, și în general fără frumusetea idilica de la poalele unui munte--puneam la cale să-i întrecem pe părinți în peripeții, și cred ca reușeam. Și frumusețea era fără indoiala în ceea ce simteam, în atmosfera, și acea strada ordinara devenea una de neânlocuit.      Cand venea seara ne pregăteam de foc. Prin semne, vorbe, un fluierat, se știa ca planul rămâne și ne strângeam. Lemne găseam, poate și putina motorina, mai prin august m...