Things of Life

Despite everything else, The fluffy speck of light Is flickering through the night; In it--an amorphous matter of love, and joy, and hope, sorrow, and music--  Soulness. Ineffably enchanted Run towards it Like a child... Catch it or not...

Postcard from the Ocean           Of course I was not prepared for a pandemic-like scenario. I do not attempt to ridicule the fear of disease that some souls may experience, but for me it's rather the fear of loosing my freedom and what I perceive as normal. Something as basic as breathing air and being face to face with people that I know.           I am writing about a way out. Even though that's something primarily internal. A gracious way to glide through the restrictions of the land and still find the spark of life. To avoid very restrictive places and find beauty in simple, ordinary things,  for too long taken for granted. To find enclaves of normality. To discover the grand joy without experiencing that grand overseas trip (for instance).            Every new day, the sun is telling me "I am the same," and I drink the glory of the morning when I jog. The ocean reveals to me the ...

          Odată mergeam cu bunicul pe câmp, și mi-a spus ca vulpile au cuib în trestii peste vãlcea. De atunci locul acela a început să-mi para atrăgător, ca și cum odată ce aș fi trecut peste micul șuvoi de apa, aș fi intrat pe un tărâm al zânelor. Și vroiam sa găsesc vulpile.                                                                               *  *  *           Intr-o zi bătrânul a căzut așa cum cade un stejar falnic învins de taietorii de lemne. Mărunțica femeie rămăsese singura, și prezenta ei de abia dacă se mai simțea prin curtea devenita cam pustie. Nici măcar găinile nu mai erau pe acolo, căci se gândea ea ca i-ar fi fost prea greu sa se îngrijească singura de ele. Deci, duse au fost. Și iarna a ...

          Am făcut odată ceva ce acum n-aș mai face. Am plecat singura sa traversez pădurea langa care am crescut. Eu și un bãt. Poate ca văzusem un film ce mă împingea sa trăiesc o aventura extraordinara; poate ca atunci, la varsta aceea a căutărilor adolescentine, frica se făcea mică mică în fata pasiunii de a trai. Ea, frica, era alungata de fâlfâitul aripilor mele ce vroiau sa pornească și sa pornească, iar un calcul al diferitelor posibilități de zbor părea absurd. Trebuia sa fac saltul și atât, credeam atunci...           După revoluție se auzeau tot felul de povesti despre fete violate în locuri retrase de țară; cã dacă o fata umbla așa singura prin locuri din astea le cauta cu lumânarea și de fapt vroia. Si mi se întâmpla ca atunci când hoinaream de-a lungul râului de langa pădure, de obicei sa fac peisaje  plein air,  niște rătăciți răsăreau ca din pământ sa vadă ce-o fi cu mine. Si mai erau povesti și despre...

          Continui cu dansul acesta dintre poveste și realitate...                                                                                              *   *   *           In prima vara pandemica, cu planuri date peste cap, m-am trezit ca vrând-nevrând petrec mai mult timp pe acasa, și așa am început sa recitesc scrieri vechi, pe foi îngălbenite. În felul asta am dat de o scriere din adolescenta, și recitind-o după-- sa zic și vreo 25 de ani-- am simțit ca mă chircesc pe canapea de emoție, o anumita stânjeneală, și bufnit în râs pe alocuri...           Stiu ca eram in clasa a saptea, desi scrierea datează cu vreo doi ani mai tarziu, fiind o transcrie...

         Cateodata parca aseaza cineva poveștile în viață noastră pentru un scop anume. M-am învățat sa ascult susurul întâmplărilor vietii ca atunci când m-aș întinde langa un râu, cu capul în iarba, si aș auzi pentru un timp doar mișcarea necontenita a apei. Mă uit mereu la dansul acesta dintre poveste și realitate, când visul unei povesti, tras de realitate, iese din matca, si devine una cu ea...                                                                         *  *  *           Erau serile de iarna, lungi și monotone. Totusi, când mă gândesc acum la copilarie, nu erau intotdeauna așa. Mama încerca sa spargă acea monotonie și ne punea diafilme, mie și altor copii din vecini. Stăteam cu toții cuminti în timp ce filmulețul era proiect...

          I was thinking about the meaning of life when I was scrubbing my kitchen floor. For weeks I was seeing some dark spots and shades of dirt on the tiles, and finally got the energy to do it. I do not particularly like to do this kind of work, but after all  I am happy that I have the physical ability to perform such task, to give a thorough scrub as I kneel, and then stretch wide rinsing and wiping.           I love clean houses. However, my house is not pristinely clean. I do things when I feel like it: one day a sink, another day a tub, another day something else. In a way, I miss my Mom's "complete" cleaning. Sometime before Easter she would bring a robust woman from the countryside and in a day or two everything would be washed: rugs, curtains, windows, floors. At the end of those days I had the smell of clean in my nose. But Mom, you do not wash and soak the hardwood floors-- that's why I have to repolish them...